Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Scena politică din SUA, tulburată de vestea că Rusia ar fi plătit recompense pentru uciderea militarilor americani din Afganistan. Cum au reacționat principalii actori

Scena politică din SUA, tulburată de vestea că Rusia ar fi plătit recompense pentru uciderea militarilor americani din Afganistan. Cum au reacționat principalii actori

Un articol de: Vladimir Ionescu - 29 Iun 2020, 23:13
Scena politică din SUA, tulburată de vestea că Rusia ar fi plătit recompense pentru uciderea militarilor americani din Afganistan. Cum au reacționat principalii actori foto: Facebook / US Army Externe

Democrații și o serie de republicani din Congresul SUA au cerut, luni, mai multe informații de la Casa Albă despre faptul că serviciile de informații militare din Rusia ar fi oferit recompense militanților pentru uciderea militarilor americani din Afganistan.
 

Scena politică din SUA, tulburată de vestea că Rusia ar fi plătit recompense pentru uciderea militarilor americani din Afganistan


 

„Congresul și țara au nevoie de răspunsuri acum. Prin urmare cer agențiilor să informeze imediat toți membrii din Camera Reprezentanților”, a afirmat Nancy Pelosi, președintele forului inferior din Legislativul american, într-o scrisoare adresată lui John Ratcliffe, Directorul Serviciilor Naționale de Informații, și lui Gina Haspel, directoarea Agenției Centrale de Informații (CIA), potrivit Reuters.

„Întrebările care se ridică sunt următoarele: a fost președintele informat, și dacă nu, de ce nu, și de ce nu a fost Congresul informat?”, a mai scris Pelosi.Traian Băsescu A ANUNȚAT când se va decreta STARE DE URGENȚĂ, ÎN ROMÂNIA

Mac Thornberry, principalul republican din Comisia pentru servicii armate, s-a alăturat demersului demarat de președintele organismului intraparlamentar, democratul Adam Smith, și a cerut Pentagonului o informare.

„Poporul american – și militarii noștri – merită să știe adevărul despre ce informații a avut Casa Albă referitoare la aceste operațiuni rusești, care ar fi putut avea drept rezultat direct moartea militarilor americani”, spune Smith.

Chiar luni după amiază, șapte congresmeni republicani din Camera Reprezentanților, printre care Thornberry și Michael McCaul, principalul republican din Comisia pentru afaceri externe, au luat parte la o întâlnire la Casa Albă. Totuși, încă nu se știe dacă administrația Trump va informa și alți legiuitori sau vreun non-republican.

Președintele Donald Trump a anunțat, încă de duminică, că nu a fost informat vreodată cu privire la eventuale eforturi rusești de a plăti recompense către militanți ce aveau legături cu talibanii pentru uciderea militarilor americani din Afganistan.

„Nimeni nu ne-a informat pe mine, pe vicepreședintele Mike Pence sau pe Mark Meadows, șeful cancelariei, despre așa-zisele atacuri ale Rusiei asupra trupelor noastre din Afganistan. Toată lumea neagă și nu au avut loc prea multe atacuri asupra noastră”, a afirmat Donald Trump, care a cerut publicației New York Times să își dezvăluie sursele anonime.

Într-un alt tweet de duminică, președintele Donald Trump a dezvăluit: „Agențiile de informații tocmai mi-au raportat că nu au considerat această informație ca fiind credibilă, motiv pentru care nu mi-au raportat-o nici mie, nici vicepreședintelui”.

Atât Casa Albă, cât și Directorul Serviciilor de Informații au infirmat raportul, sâmbătă. La rândul său, ministerul rus de externe a negat acuzațiile.

New York Times a publicat, duminică, un raport suplimentar care susține că atât comunitatea americană de informații, cât și forțele speciale americane din Afganistan și-au alertat superiorii, încă din ianuarie, că suspectează un complot rusesc pentru plata recompenselor, citând oficiali care ar fi fost informați cu privire la această chestiune.
 

Context social complicat în SUA, înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie


 

Suspiciunile cu privire la situația din Afganistan vin într-un moment în care societatea americană este marcată de proteste de amploare, ca urmare a decesului lui George Flody, bărbatul afro-american care a murit după ce un ofițer de poliție - arestat și acuzat de crimă de gradul al doilea între timp - a stat așezat pe gâtul său timp de 8 minute și 46 de secunde. Când a fost reținut, cetățeanul de culoare era suspectat că ar fi folosit bani falși la un magazin din Minneapolis, Minnesota.

Deși per ansamblu participanții la manifestanții și-au asumat revendicări anti-rasiste, invocând un presupus rasism sistemic în societatea americană, mai mulți analiști conservatori susțin că demonstrațiile au fost deturnate în scopuri ideologice sau electorale. De altfel, chiar președintele SUA susține că Antifa este în spatele violențelor de la proteste și a anunțat că va înscrie mișcarea de extremă stânga în lista organizațiilor teroriste - deși demersul pare a fi unul destul de complicat din punct de vedere juridic.

Citeşte mai multe despre:   SUA