Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Schimbare de strategie? Rusia spune că nu urmărește un schimb de spioni în cazul fostului pușcaș marin Paul Whelan, după ce s-a vehiculat că ar încerca să o recupereze pe Maria Butina

Schimbare de strategie? Rusia spune că nu urmărește un schimb de spioni în cazul fostului pușcaș marin Paul Whelan, după ce s-a vehiculat că ar încerca să o recupereze pe Maria Butina

Un articol de: B1.ro - 11 Ian 2019, 14:48
sursă foto: thetimes.co.uk Externe

Rusia a precizat că nu are în vedere, în momentul de față, un schimb de spioni în cazul fostului pușcaș marin Paul Whelan, arestat și inculpat la Moscova pentru spionaj, în condiițile în care presa internațională a speculat că ar urmări să o recupereze pe Maria Butina, o tânără rusoaică arestată în SUA pentru acuzații similare, relatează dpa preluată de Agerpres.

„Aş dori să subliniez că predarea lui Paul Whelan în schimbul unei persoane reţinute în străinătate nu este în discuţie în momentul de faţă”, a afirmat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse.

Așadar, în presa internațional au apărut speculații potrivit cărora Paul Whelan ar putea fi predat de către autoritățile ruse în schimbul Mariei Butina. Tânăra rusoaică este acuzată în Statele Unite ale Americii că ar fi vrut să se infiltreze, în folosul Rusiei, în unele organizații americane de factură conservatoare, printre care și arhicunoscuta National Riffle Association.

„Există speculaţii şi ştiri false, însă acum v-am spus poziţia oficială a Rusiei ", a declarat Zaharova.

Sursa citată amintește că, arestat în 28 decembrie, Paul Whelan (48 de ani), născut în Canada, deţine naţionalităţile americană, britanică şi irlandeză. Potrivit The New York Times, el are de asemenea paşaport canadian. Fost puşcaş marin în armata SUA, Paul Whelan este în prezent directorul pentru securitate internaţională în cadrul grupului BorgWarner, un fabricant de piese de schimb în sectorul automobilistic, cu sediul în apropiere de Detroit (SUA).

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, celebrul FSB, susţine că l-a arestat pe Paul Whelan „în timp ce el comitea un act de spionaj”. De partea cealaltă, familia fostului pușcaș marin susține că Paul Whelan se afla în Rusia pentru căsătoria unui prieten şi participa împreună cu alţi invitaţi la celebrarea acestei căsătorii în hotelul „Metropol” din Moscova atunci când a dispărut.

Publicația menționează că Paul Whelan a fost inculpat, un tribunal din Rusia ordonând menţinerea lui în detenţie provizorie, a anunţat joia trecută avocatul său. El riscă o pedeapsă ce ar putea ajunge la 20 de ani de închisoare.

Citeşte mai multe despre:   paul whelan,   maria butina,   rusia
 
 
 
Loading...