Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Secretarul american al Trezoreriei: Noile sancţiuni vor "reţine atenţia" Moscovei

Secretarul american al Trezoreriei: Noile sancţiuni vor "reţine atenţia" Moscovei

Un articol de: - 29 Apr 2014, 11:24
Foto: tbd.com Externe

Secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, a afirmat luni că noile sancţiuni adoptate împotriva Rusiei vor "reţine atenţia" Moscovei.

Lew a declarat că scopul sancţiunilor financiare "nu este acela de a afecta poporul rus", relatează AFP.

"Este vorba despre a schimba politica. Scopul nostru va fi atins dacă se continuă munca în etape, în cooperare cu aliaţii (noştri), pentru a asigura că presiunea nu vine numai din partea Statelor Unite, ci din partea comunităţii internaţionale", a declarat Lew.

Statele Unite au decis luni să impună sancţiuni unui număr de şapte oficiali ruşi şi 17 companii ale unor apropiaţi ai preşedintelui Vladimit Putin, ca represalii la ceea ce au calificat drept "acte de provocare" în Ucraina.

Uniunea Europeană a anunţat, de asemenea, luni că va adăuga 15 nume de oficiali ruşi şi ucraineni proruşi pe lista persoanelor sancţionate în cadrul crizei din Ucraina.

 

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Moscova,   sanctiuni,   SUA,   Ucraina,   putin
 
Loading...