?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Secretarul de Stat american, tur de forță în Europa. Ce ȚĂRI sunt vizate şi care vor fi TEMELE pe care le va ridica

Secretarul de Stat american, tur de forță în Europa. Ce ȚĂRI sunt vizate şi care vor fi TEMELE pe care le va ridica

Un articol de: B1.ro - 09 Feb 2019, 21:00
Foto: Mike Pompeo (sursă: hepta.ro) Externe

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, va efectua un turneu săptămâna viitoare în Europa Centrală pentru a consolida alianţa Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în faţa Rusiei şi pentru contracararea influenţei Chinei în ţări precum Ungaria, transmite Agerpres, care citează Agencia EFE.

"Ceea ce încercăm să facem în Europa Centrală este să creştem influenţa diplomatică, militară, comercială şi culturală a Statelor Unite. Viziunea noastră este că acest proiect trebuia pus în aplicare de mai multă vreme", au declarat funcţionari rămaşi anonimi din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

"Lipsa unei implicări robuste a SUA în ultimul deceniu în Europa Centrală a creat goluri pe care le-au umplut uşor China şi Rusia", au mai indicat ei.

Foto: Mike Pompeo (stânga) şi preşedintele Donald Trump (sursă foto: hepta.ro)

În ce țări va merge Mike Pompeo 

Prima oprire a lui Pompeo este Budapesta, unde se va întâlni cu premierul Viktor Orban, pentru a "contrabalansa agresiunea ruse". În ultimul deceniu, cu Viktor Orban la conducere, Ungaria a avut momente in care a colaborat cu Federația Rusă, mai ales pe plan energetic. Ungaria fiind stat-membru NATO din 1999.

A doua oprire va fi la capitala Slovaciei, Bratislava, unde se va întâlni cu preşedintele Andrej Kiska şi cu premierul Peter Pellegrini. 

Ulterior, Mike Pompeo va ajunge la Varşovia, unde va discuta despre energie cu ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz.

A patra oprire va fi Bruxelles, unde va purta discuţii cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. Temele vor fi Iranul, "restaurarea democraţiei" în Venezuela, precum şi despre sprijinul acordat de Washington preşedintelui interimar autoproclamat, Juan Guaidó.

Ultima oprire a oficialului american va fi capitala Islandei, Reikiavik, unde se va întâlni cu premierul Katrin Jakobsdottir.

Mike Pompeo va "acorda o atenţie specială" şi rolului Chinei în Europa Centrală, cu precădere a situaţiei companiei Huawei, pe care Washington-ul a acuzat-o că ar fi încălcat sancţiunile economice reimpuse Iranului.

Citeşte mai multe despre:   Mike Pompeo
 
 
 
Loading...