Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Secțiile de votare din Republica Moldova s-au închis

Secțiile de votare din Republica Moldova s-au închis

Un articol de: - 30 Noi 2014, 21:41
Secțiile de votare din Republica Moldova s-au închis Externe

Cele aproximativ 2.000 de secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis duminică, la ora locală 21:00, relatează cotidianul Timpul.Concomitent, procesul electoral s-a încheiat în România şi în Ucraina. Totuşi, în cazul în care mai sunt alegători care nu au reuşit să-şi exprime opţiunea electorală, programul votului ar putea fi extins cu cel mult două ore.

În Occident, la secţiile amenajate în Italia, Austria, Portugalia sau în Statele Unite ale Americii, votul continuă, date fiind diferenţele de fus orar.

Peste trei milioane de cetăţeni moldoveni au fost chemaţi duminică la urne pentru a-i alege pe cei 101 deputaţi, într-un scrutin crucial care va decide dacă ţara continuă pe calea europeană sau se apropie de Rusia.

Observatorii naţionali ai Asociaţiei Promo-LEX au semnalat o serie de derapaje în timpul votării, precum tentative de a corupe alegătorii, buletine de vot fără ştampila "retras" în dreptul Partidului Patria sau buletine anulate nefondat, relatează agenţia IPN.

Potrivit preşedintelui Efortului de monitorizare a alegerilor, Pavel Postica, observatorii au menţionat că, în cel puţin trei cazuri, cabinele de vot nu erau amplasate în aşa mod încât să asigure dreptul la vot secret. Iar la secţia de votare din satul Clişova, raionul Orhei, s-a descoperit că primarul localităţii era şi observator.

"Am atestat încă două secţii de votare la care s-au eliberat mai multe buletine de vot decât persoane înscrise pe listele de votare. Iar la secţia de votare Leuşeni, raionul Hânceşti, nu a fost aplicată ştampila „retras” în dreptul concurentului Patria, membrii biroului motivând că nu au primit indicaţii clare", a spus Pavel Postica.

Au fost semnalate de asemenea noi cazuri în care buletinele de vot au fost fotografiate şi publicate pe Internet, precum şi situaţii în care era amplasat afişaj electroal în preajma secţiilor de votare. "Am atestat situaţii în care alegătorilor li s-a permis să voteze în baza paşaportului. Mai sunt înregisrate cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secţiile de votate. Mai grav e că s-a observat transportarea acestora şi cu un automobil guvernamental", a adăugat Pavel Postica.

Observatorii au mai semnalat şi două tentative de corupere a alegătorilor. Acestora li s-au procurat produse alimentare şi li s-a oferit alcool pentru a vota cu un anumit concurent electoral. S-a înregistrat un incident când un alegător a încercat să părăsească biroul electoral cu buletinul de vot.

Citeşte mai multe despre:   Republica Moldova