Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova a demisionat după ce a spus că noul coronavirus ”a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova a demisionat după ce a spus că noul coronavirus ”a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”

Un articol de: Elena Stanciu - 08 Sep 2020, 17:14
Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova a demisionat după ce a spus că noul coronavirus ”a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur” Foto: Hepta - Zuma Press / Lorenzo Carnero Externe

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) din Republica Moldova a demisionat după o declarație controversată referitoare la victimele pandemiei de coronavirus. Prezent în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, Nicolae Furtună a afirmat că, peste tot în lume, pacienții cu COVID-19 care au murit ”erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”. În urma declarației sandaloase, șeful ANSP a fost convocat la Guvern de premierul moldovean Ion Chicu, ședință în cadrul căreia a anunțat că demisionează de la conducerea instituției, informează deschide.md.

 

Epidemiologul șef din Republica Moldova a demisionat după o afirmație controversată despre victimele COVID-19

 

„Patologia cardiovasculară predomină, persoanele cu diabet zaharat sunt vulnerabile, de când spunem noi că obezitatea este factor de risc pentru maladiile netransmisibile şi pentru alte maladii. În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. Mai mult de 1/3 din persoanele care au decedat aveau diferit grad de obezitate. Din COVID trebuia să facem multe concluzii, inclusiv astea. Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur.  Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a declarat Nicolae Furtună luni seară.

În cursul zilei de marți, Guvernul de la Chișinău a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Furtună și-a prezentat demisia în cadrul unei ședințe la care a fost convocat de prim-ministrul Ion Chicu.

„Premierul Ion Chicu l-a convocat astăzi într-o şedinţă pe directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în cadrul căreia Nicolae Furtună şi-a anunţat demisia. (...) Ion Chicu şi-a exprimat regretul profund pentru declaraţiile lansate recent în spaţiul public de către ex-conducătorul ANSP”, se arată în comunicatul citat.

 

Nicolae Furtună susține că a fost înțeles greșit

 

Ulterior, în cadrul unui briefing de presă, Nicolae Furtună a ținut să-și nuanțeze declarația, precizând că afirmația sa a fost înțeleasă greșit și că termenul ”povară” are o altă conotație în domeniul medical decât cea uzuală.Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

„Pornim de la termenul povară, m-am referit la explicația medicală a termenului, ci nu la cea socială. Nu este prima dată când acest termen este folosit de mine. Vreau să vin cu compasiune și empatie față de cei care nu au înțeles corect mesajul meu și care cumva au fost afectați de acel mesaj. Încă o dată îmi aduc scuzele de rigoare față de cei care într-un fel sau altul au înțeles altfel expresia «povara COVID». Din punct de vedere medical este un termen corect. (...) De fiecare dată când am anunțat decesele provocate de COVID mi-am exprimat condoleanțele, lucru care-l fac și până-n prezent. Peste toate acestea eu sunt om viu și sufăr cu toate persoane, cu toți colegii mei care s-au infectat de COVID. Scopul meu este de a-mi aduce scuze pentru înțelesul expresiei povară. Vă mulțumesc pentru înțelegere și îmi cer scuze pentru expresia care a fost înțeleasă eronat”, a precizat șeful demisionar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, potrivit sursei citate.

Potrivit datelor publicate de worldometers.info, de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate peste 40.000 de cazuri de COVID-19, iar bilanțul deceselor a depășit 1.000.

Citeşte mai multe despre:   Republica Moldova,   coronavirus,   COVID-19