Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Șeful biroului ONU din Mazar-i-Sharif a supraviețuit atacului pretinzând că este musulman

Șeful biroului ONU din Mazar-i-Sharif a supraviețuit atacului pretinzând că este musulman

Şeful biroului ONU de la Mazar-i-Sharif a supravieţuit atacului de vineri pretinzând că este musulman, potrivit declarației reprezentantului special al Naţiunilor Unite în Afganistan, Staffan de Mistura, informează AFP.

"El a supravieţuit deoarece a pretins că este musulman. A fost lovit, dar (agresorii) l-au lăsat să plece", a afirmat de Mistura, într-o conferinţă de presă.

Șeful biroului este un cetățean rus, care însă vorbeşte foarte bine dari, una dintre cele două limbi oficiale din Afganistan, vorbită în principal în nordul ţări. Acesta se refugiase, împreună cu colegii săi, într-o încăpere securizată a clădirii, însă uşa acesteia nu a rezistat atacului manifestanţilor.

Șeful biroului ONU a încercat să le atragă atenţia agresorilor pentru a-şi proteja cei trei colegi aflaţi în aceeaşi încăpere.

"Vorbea limba şi, pentru un moment, a sperat că, dacă le atrage atenţia, vor crede că (în încăpere) nu se mai află nimeni. Dar nu a reuşit", a afirmat de Mistura.

Colegii săi europeni au fost descoperiţi şi "ucişi unul după altul", cu arme de foc. 

Patru Gurkha nepalezi, însărcinaţi cu asigurarea securităţii, au fost ucişi în urma atacului, însă alţi doi au supravieţuit, deoarece foişoarele în care se aflau au fost dărâmate de mulţime, căzând spre exteriorul complexului.

Staffan de Mistura a declarat că toate cele şapte victime - un român, un suedez, o norvegiană şi cei patru nepalezi - au fost probabil ucişi de insurgenţi veniţi din alte provincii, care s-au infiltrat printre participanţii la manifestaţie.

Demonstațiile de vineri au venit ca reacție fașă de incendierea publică, în Statele Unite, a unui exemplar al Coranului de către un pastor extremist.

Șeful biroului ONU, despre atacul din Mazar-i-Sharif


Citeşte mai multe despre:   musulman,   atac,   onu
 
 
 
Loading...