Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Serbia: A opta săptămână consecutivă în Belgrad de proteste împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic

Serbia: A opta săptămână consecutivă în Belgrad de proteste împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic

Un articol de: B1.ro - 27 Ian 2019, 12:43
Serbia: A opta săptămână consecutivă în Belgrad de proteste împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic Externe

Mii de persoane au ieşit pentru a opta săptămână consecutivă pe străzile din Belgrad pentru a protesta împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, căruia îi cer demisia pentru modul autocratic în care conduce ţara.

“Preşedintele Vucic trebuie să-şi înainteze demisia pentru ca Serbia să poată fi din nou un stat constituţional”, a spus în faţa mulţimii Zoran Ivosevic, un fost judecător în principala instanţă juridică a ţării, relatează Agerpres. 

Fostul judecător a arătat că Vucic abuzează de separaţia puterilor în stat pentru a decide cine este sau nu vinovat în conflictele juridice.

În spatele protestelor se află o coaliţie largă a protestelor de opoziţie, acestea fiind declanşate odată cu un atac din noiembrie asupra unui membru al opoziţiei.

Demonstraţiile sunt îndreptate împotriva unui climat de violenţă despre care opozanţii susţin că Vucic şi propagandiştii săi îl alimentează cu atacuri asupra disidenţilor şi a jurnaliştilor. Printre revendicările protestatarilor se află demisia lui Vucic şi încetarea controlului său asupra media.
 

Citeşte mai multe despre:   Serbia,   Belgrad