Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Serbia FIERBE: Mii de protestatari sârbi au ieșit în stradă în al 6-lea protest din ultimele săptămâni împotriva președintelui Vucic

Serbia FIERBE: Mii de protestatari sârbi au ieșit în stradă în al 6-lea protest din ultimele săptămâni împotriva președintelui Vucic

Un articol de: B1.ro - 12 Ian 2019, 21:28
sursă foto: aljazeera.com Externe

Mii de demonstranți sârbi au ieșit în stradă, sâmbătă, la Belgrad, împotriva președintelui Aleksandar Vucic, pe care îl acuză de autoritarism, ajungându-se astfel la al șaselea protest de acest gen din ultimele săptămâni, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Ţara este a noastră şi nu a hoţilor", a spus către mulțime actorul Branislav Trifunovic, una din personalităţile marcante ale contestatarilor, care i-a invitat pe protestatari la o nouă manifestaţie miercuri cu ocazia comemorării asasinării lui Oliver Ivanovic, potrivit aceleiași surse.

Oliver Ivanovic a fost un politician sârb din Kosovo, care se număra printre cei mai frecvenți critici ai lui Aleksandar Vucic. Autorii asasinării sale la Mitrovica, Kosovo, în ianuarie 2018, nu au fost identificaţi.

O altă manifestaţie a reunit câteva mii de persoane vineri la Nis (sud), al doilea oraş ca mărime al ţării. Sâmbătă seara, opozanţii au manifestat de asemenea la Kaguevac (sud), promiţând să continue „până la victoria împotriva dictaturii".

Publicația citată susține că protestatarii acuză puterea că cenzurează presa şi societatea civilă. Ei cer demisia conducătorilor canalului public naţional de televiziune RTS. Organizatorii evocă regulat de zeci de mii de participanţi la manifestaţii, dar poliţia nu confirmă aceste cifre.

În acest context, președintele Aleksandar Vucic s-a declarat dispus „să le vorbească oamenilor", dar nu „hoţilor" şi nici „impostorilor politici", referindu-se la opoziţie.

Nu în ultimul rând, notează sursa citată, o asociaţie sârbă necunscută a lansat un apel la un marş în onoarea preşedintelui rus Vladimir Putin joi, cu ocazia vizitei oficiale a acestuia la Belgrad. Potrivit opoziţiei, este vorba despre o iniţiativă a lui Aleksandar Vucic, care doreşte o demonstraţie de forţă a simpatizanţilor săi.

Ar mai fi de amintit că, în prezent, Sebastian Ghiță, care a fugit de autoritățile române pe când era anchetat în mai multe spețe penale, se află în Serbia. Surse politice susțin că motivul pentru care el a rezistat atât de mult acolo, în pofida eforturilor făcute de partea română, este tocmai susținerea pe care i-o oferă președintele Vucic.

Citeşte mai multe despre:   serbia,   aleksandar vucic
 
 
 
Loading...