Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Sfârșitul lumii vine mai devreme: 21 mai 2011

Sfârșitul lumii vine mai devreme: 21 mai 2011

Sfârșitul lumii s-a reprogramat din 2012, pentru data de 21 mai 2011, potrivit membrilor unei secte americane, care au pornit cu caravanele prin SUA pentru a-i avertiza pe oameni, informează CNN.

Harold Camping, în vârstă de 89 de ani, prezentator al unui radio creștin, pe nume Radio Family, spune că sfârșitul lumii va începe pe 21 mai 2011, calculele lui fiind bazate pe studiul său asupra Bibliei.

Potrivit lui, adevărații credincioși vor fi luați de Iisus în Rai, pe când ceilalți vor rămâne pe pământ, unde vor avea parte de multe chinuri, până la sfârșitul lui octombrie. Evenimentul pe care el îl prezice pentru luna mai, este cunoscut în Creștinism precum “răpirea bisericii”.  

Pentru a-i avertiza pe oameni, el și adepții săi, merg cu caravanele prin toată America și se folosesc de panouri publicitare, stații de autobuz și voluntari care dau vestea mai departe.

Camping a mai prezis anterior că sfâșitul lumii va veni în 1994, dar s-a dovedit a fi o greșeală, dar prezicătorul susține că de data aceasta, “chiar dacă lumea se îndoiește, 21 mai va fi data decisivă”. Pe site-ul lui, el a scris frânturi din Scriptură și indiciile care ar trebui să ilustreze cum a ajuns el la concluzia cu sfârșitul lumii.

Pentru această predicție, Camping a primit numeroase critici de la conducătorii comunității creștine.

Sfârșitul lumii: 21 mai 2011


Citeşte mai multe despre:   sfarsitul lumii
 
 
 
Loading...