Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Siria: Localitate din apropierea Damascului, devastată de lupte violente

Siria: Localitate din apropierea Damascului, devastată de lupte violente

O localitate situată în apropiere de Damasc era devastată de lupte, vineri dimineață, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Atacurile au început la câteva ore după ce inspectori ai ONU au făcut o vizită oficială în acest oraș pentru a ancheta o eventuală folosire a aremelor chimice.

"Lupte violente opun forţele regulate şi rebelii pe fronturile de nord şi de vest de la Mouadamiyat Al-Sham. Armata încearcă să avanseze în interiorul oraşului", a anunţat OSDO.

"În plus, un raid aerian a vizat oraşul, dar şi o rachetă sol-sol, lansată de armată", a adăugat organizația.

Luni, în prima zi a a anchetei, inspectorii ONU au mers la Mouadamiyat Al-Sham. În aceeași zi, orașul a fost vizat de 11 raiduri și sute de rachete, conform OSDO.

Ibrahim Shaibane, un militant al antiregimului sirian, a dclarat că, începând de joi, mai multe lansatoare de rachete "bombardează Mouadamiyat Al-Sham şi Daraya în mod intens. De asemenea, forţele regimului au trimis întăriri".

Armata este "în confruntare permanentă şi de mult timp cu grupările teroriste care se află la Mouadamiyat. Ea tratează aceste grupări în mod corespunzător", a precizat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate de la Damasc.

Citeşte mai multe despre:   siria,   Damasc
 
 
 
Loading...