Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Siria: Noi confruntări violente între forțele guvernamentale și protestari

Siria: Noi confruntări violente între forțele guvernamentale și protestari

O altă serie de incidente violente au avut loc, vineri, în orașul sirian Deraa, între forțele de securitate și oamenii care protestează împotriva corupției și a opresiunii, conform Reuters.

“Confruntările sunt în plină desfășurare. Sunt extreme de violente”, a declarat un locuitor din Deraa, pentru Reuters.

Numărul victimelor este până în acest moment necunoscut.

Demonstranții au postat un clip pe internet în care protestau împotriva unui văr al președintelui Bashar al-Assad, Rami Makhlouf, care deține mai multe companii siriene.

“Makhlouf, hoțule!”, au strigat manifestanții în timpul marșului.

Membrii guvernului sirian declaraseră anterior acestor evenimente că Siria este imună seriei de proteste care au cuprins întreaga regiune arabă, însă întâmplările din ultimele săptămâni contestă această afirmație.

Citeşte mai multe despre:   siria,   proteste,   violente,   Bashar al-Assad
 
 
 
Loading...