Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Siria: Opt morți în urma unui protest pașnic într-o închisoare din Aleppo. Forțele de securitate au deschis focul asupra prizonierilor

Siria: Opt morți în urma unui protest pașnic într-o închisoare din Aleppo. Forțele de securitate au deschis focul asupra prizonierilor

Opt persoane au fost ucise într-un protest ce a avut loc într-o închisoare din Aleppo, al doilea cel mai mare oraș din Siria, au declarat marți membrii Consiliului Național Sirian, aflat în opoziție.

Forțele de securitate ale regimului “au deschis focul folosind gloanțe și gaze lacrimogene asupra deținuților din închisoarea centrală din Aleppo în răspuns la un protest pașnic organizat de prizonieri din cauza nedreptății grave ai cărei victime sunt,” a declarat CNS, citat de AFP.

“Opt oameni au fost martirizați și un incendiu a izbucnit în închisoare,” a mai spus CNS într-un comunicat, adăugând și că forțele regimului au tras asupra închisorii din elicoptere în timpul incendiului, prevenind ajutorul din afară.

Aleppo a fost scena mai multor confruntări începând de vineri, orașul devenind noul front în lupta dintre rebeli și regimul președintelui sirian Bashar al-Assad. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunțat că ciocnirile au avut loc pe tot parcursul nopții, fiind raportate bătălii importante în mai multe cartiere și cel puțin patru persoane decedate.

Protestul din închisoarea din Aleppo este al doilea în mai puțin de o săptămână în Siria, după un incident similar în închisoarea centrală din orașul Homs, în sud.

Citeşte mai multe despre:   siria,   Bashar al Assad,   inchisoare,   rebeli
 
 
 
Loading...