Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Siria: Patru oameni au murit în cadrul unor manifestaţii în Duma

Siria: Patru oameni au murit în cadrul unor manifestaţii în Duma

Patru persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite, vineri, de focurile de armă trase de forţele de ordine în timpul unor manifestaţii din Duma, Siria, notează BBC.

Conform unor martori, sute de oameni care au ieştit pe stărzi scandând "Libertate!", doresc ca reformele să fie cât mai repede implementate.

După rugăciunea săptămânală de vineri, manifestanţii care au ieşit din moschee au început să arunce cu pietre în forţele de ordine. Aceştia au ripostat trăgând cu gloanţe în civili.

În urma focurilor, cel puţin patru persoane au murit, dar alţi şase oameni ar putea să fie decedaţi.

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, miercuri, într-un discurs televizat că-i va învinge pe cei care complotează împotriva ţării, însă nu a anunţat stare de urgenţă, aflată în vigoare din 1963, în Siria.

Bashar al-Assad a mai declarat că ţara are nevoie de reforme iar liderii trebuie să asculte vocea poporului. Acesta este preşedintele Siriei din 2000 şi este fiul fostului lideru Hafez al-Assad.

Citeşte mai multe despre:   siria,   morti,   manifestatii,   reforme,   Bashar al-Assad
 
 
 
Loading...