Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Siria: Zeci de familii din orașul Alep, aflat sub controlul rebelilor, sunt evacuați prin coridoarele umanitare deschise de guvern

Siria: Zeci de familii din orașul Alep, aflat sub controlul rebelilor, sunt evacuați prin coridoarele umanitare deschise de guvern

Un articol de: - 30 Iul 2016, 17:01
Foto: Twitter Externe

Un număr mare de civili din orașul sirian Alep, aflat sub controlul rebelilor, și asupra căruia forțele guvernamentale loiale președintelui Bashar Al Assad au început asediul, au fost evacuați prin coridoarele umanitare deschide, informează agenția oficială Sana.

"Zeci de familii au ieşit dimineaţă din cartierele de est din Alep prin coridoarele deschise pentru evacuarea cetăţenilor asediaţi de grupările teroriste", a indicat Sana, folosind denumirea utilizată de regim pentru a-i desemna pe rebeli, scrie stiripesurse.ro.

"Soldaţii i-au primit şi i-au transportat cu autobuzul în direcţia unor adăposturi temporare", a precizat agenţia.

De asemenea, agenţia relatează şi că o serie de combatanţi şi-au predat armele, fără a le preciza numărul.

Siria: Zeci de familii din orașul Alep, aflat sub controlul rebelilor, sunt evacuați prin coridoarele umanitare deschise de guvern

După săptămâni de bombardamente şi de asediu, şi cu acordul aliatului său rus, regimul a deschis coridoare pentru a-i încuraja pe civili şi combatanţii care vor să depună armele să iasă din cartierele rebele, cu obiectivul de a cuceri în întregime al doilea oraş al ţării.

Citeşte mai multe despre:   siria,   alep
 
 
 
Loading...