Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Șobolan găsit mort la Fukushima: Sistemul de răcire a fost oprit

Șobolan găsit mort la Fukushima: Sistemul de răcire a fost oprit

Compania care gestionează centreala nucleară de la Fukushima, TEPCO, a anunțat, luni, că a fost oprit în mod intenționat sistemul de răcire de la reactorul 2, din cauza descoperirii unui șobolan mort.

O patrulă de control a descoperit cadavrul unui șobolan în apropierea unui transformator exterior legat la sistemul de răcire al piscinei 2 și a fost necesară stingerea dispozitivului, precizează un comunicat al companiei.

"Sistemul a fost oprit la ora (locală) 11.36 (5.36, ora României) pentru o durată de aproximativ trei-patru ore", a precizat TEPCO.

Temperatura piscinei se afla la 13,9 grade Celsius la momentul opririi. În absenţa răcirii, temperatura urma să crească într-un ritm de 0,187 grade Celsius pe oră. Ca atare, nu riscă deloc să atingă, înainte de repornire, limita de siguranţă de 65 de grade Celsius, stabilită de autorităţi, informează Mediafax.

TEPCO a adoptat recent un ansamblu de măsuri destinate evitării repetării unor incidente recente în complexul atomic devastat.

La jumătatea lui martie, un şobolan a cauzat un scurtcircuit şi a antrenat o pană la distribuitoarele de electricitate, care a paralizat timp de aproape 30 de ore o parte a sistemelor de răcire ale piscinelor destinate dezactivării combustibilului uzat.

Citeşte mai multe despre:   Japonia,   Fukushima