Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Șoc în Polonia: Lech Walesa își RETRAGE SPRIJINUL pentru opoziție, chiar înainte de alegeri!

Șoc în Polonia: Lech Walesa își RETRAGE SPRIJINUL pentru opoziție, chiar înainte de alegeri!

Un articol de: B1.ro - 09 Oct 2019, 15:51
Externe

Fostul preşedinte polonez Lech Walesa i-a şocat zilele acestea pe compatrioţii săi, retrăgându-şi sprijinul pentru principalul partid de opoziţie în alegerile legislative şi calificându-l drept "trădător" pe Kornel Morawiecki, opozant anticomunist radical şi tatăl actualului premier, informează Agerpres.

Obişnuit al unor declaraţii răsunătoare şi uneori confuze, fostul lider al sindicatului Solidaritatea şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a venit duminica trecută la Varşovia, cu ochelari de soare cu tentă portocalie şi un tricou pe care era scris "Constituţie", să-şi exprime sprijinul pentru Coaliţia Civică, principala formaţiune a opoziţiei, în timpul unei adunări electorale. Alegerile legislative ar urma să aibă loc duminică în Polonia.

DIVORȚUL ANULUI! ANAMARIA PRODAN RUPE TĂCEREA! REGHECAMPF E LA PĂMÂNT (GALERIE FOTO)

El a început prin a anunţa, fără nicio surpriză, că va vota pentru această coaliţie, al cărei element principal este Platforma Civică (PO, centristă) şi prin a-l ataca pe "perfidul" Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), la putere în Polonia din 2015.

Însă apoi Walesa şi-a şocat audienţa, calificându-l drept "trădător" pe Kornel Morawiecki, tatăl actualului premier conservator Mateusz Morawiecki, pentru că a fondat o organizaţie de opoziţie radicală, "Solidaritate combatantă", concurenta sindicatului Solidaritatea.

Aceste declaraţii au fost prost primite, nu doar de către conservatori, ci şi de mai mulţi lideri ai opoziţiei, inclusiv preşedintele PO, Grzegorz Schetyna, care le-a calificat drept "inacceptabile".

SCANDAL LA KANAL D! DOUĂ VEDETE S-AU BĂTUT ÎN DIRECT! ANDREEA MANTEA, ÎN STARE DE ȘOC! (GALERIE FOTO)
Fără a oferi vreo explicaţie, Walesa i-a cerut atunci PO pe Facebook să-l "elibereze" de promisiunea de a vota pentru ea, declarând că el va susţine partidul conservator ţărănist PSL, acesta din urmă riscând să nu depăşească pragul electoral de 5%.

Acest anunţ a surprins, pentru că unul dintre fiii lui Walesa, Jaroslaw, fost europarlamentar, este candidat în alegerile legislative la Gdansk (nord) pe listele PO. În cele din urmă, textul a fost retras de pe Facebook marţi, ceea ce pare să însemne că Walesa îşi va susţine totuşi fiul. 

 
 
Loading...