Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Şocant: Forțele Aeriene Britanice încercau să "vindece" recrutele de lesbianism

Şocant: Forțele Aeriene Britanice încercau să "vindece" recrutele de lesbianism

Documente secrete date recent publicităţii dezvăluie planul Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) de a „trata perversiunea” lesbienelor. Femeile suspectate că ar fi lesbiene au fost forţate să primească tratament medical, împotriva voinței lor.

Noile documente arată că ofiţerii de comandă au primit ordinul de a supraveghea femeile care joacă cricket sau hockey, sau care petrec mult timp scriind scrisori altor femei sau telefonându-le.

Acestea erau „semnele de alertă”, care indicau potenţiale cazuri de lesbianism, potrivit documentelor citate de cotidianul britanic Daily Mail.

Ofiţerii organizaţiei femeilor din RAF (WRAF) erau în mod constant încurajaţi să respingă recrutele cu „trăsături masculine.”

Chiar şi la începutul anilor 1990, organizaţia păstra o listă a femeilor suspectate de homosexualitate.

Până în anul 1967, homosexualitatea era ilegală în Anglia şi Ţara Galilor şi abia în anul 2000 homosexualii şi lesbienele au fost declaraţi „apţi de recrutare” de forţele armate britanice.

Înainte de acest moment, se considera că femeile lesbiene sau bisexuale suferă de o tulburare psihică, impunându-se tratament psihologic.

Unul din documentele din 1950, numit „O problemă specială” menţiona: „Nicio femeie nu poate ajuta o persoană să treacă peste pericolele homosexualităţii înaintă ca ea însăşi să creadă că acest lucru este imoral şi fără să ştie de ce este aşa. Pentru nefericitele ce suferă de o asemenea anomalie psihologică, tratamentul ajută de cele mai multe ori. Dar, atenţie, el poate fi folositor doar acelor paciente ce îşi doresc cu adevărat să se vindece.”

Documentele oficiale sunt păstrate de Arhivele Naţionale Britanice la sectiunea „Perverşi”.

În 1960, un bilet scris de Ofiţerul Jean Conan Doyle – fiica lui Sir Arthur Conan Doyle, celebrul creator al lui Sherlock Holmes – informa cu privire la „familiarităţile dintre echipele de cricket şi hockey” şi asupra „telefoanelor şi scrisorilor lungi trimise către alte membre ale armatei.”

Doyle a avertizat însă că dacă două femei împart acelaşi pat, nu înseamnă că sunt lesbiene.

„Aviatoarele au făcut mereu asta, mai ales în sezonul rece, şi în anumite pături ale societăţii este permis ca surorile sau prietenele să doarmă împreună. Totuşi, (n.r. acest comportament) trebuie să înceteze imediat.” 

O altă notă din 1967 a WRAF informează că orice aviatoare aflată în misiune externă trebuie imediat repatriată dacă apar suspiciuni cu privire la orientarea sa sexuală. Acasă, aceasta urma să fie tratată sau trecută în rezervă.
 
 
 
Loading...