Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Soldații saudiți au intrat în Bahrain. Comunitatea șiită: Este o declarație de război!

Soldații saudiți au intrat în Bahrain. Comunitatea șiită: Este o declarație de război!

Arabia Saudită a trimis, luni, circa 1.000 de soldati în Bahrain pentru a asigura stabilitatea conducerii țării precum și pentru a descuraja protestele populației. Șiiții din Bahrain, principalii oponenți ai familiei regale sunnite aflată la conducerea țării, consideră această acțiune drept o declarație de război din partea saudiților, conform Reuters.

Analiștii politici consideră că Arabia Saudită ar trebui sa fie îngrijorată în privința trimiterii celor 1.000 de soldați în țara vecină precum și de concesiunile făcute de monarhii din Bahrain, acestea putând duce la o alianță între comunitățile șiite din Bahrain și Arabia Saudită.

Soldați saudiți au fost trimiși în Bahrain pentru a proteja clădirile guvernamentale.

“Militarii fac parte din trupele Consiliului de Cooperare din Golf”, a declarat un oficial saudit.

Martorii spun că întreaga porțiune de 25 de kilometri care leagă cele două țări a fost invadată de tancuri. Șiiții din Bahrain spun că acțiunile saudiților reprezintă un atac asupra civililor.

“Considerăm intrarea soldaților și mașinăriilor pe teritoriul regatului Bahrain, fie el aerian sau maritim, drept o invazie”, a declarat un opozant șiit al guvernului din Bahrain.

Arabia Saudită și Bahrain aproape de război

Citeşte mai multe despre:   arabia saudita,   soldati,   razboi
 
 
 
Loading...