Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe De la sfârșitul stării de alarmă, numărul zilnic de cazuri noi din Spania s-a înmulțit de opt ori

De la sfârșitul stării de alarmă, numărul zilnic de cazuri noi din Spania s-a înmulțit de opt ori

Un articol de: Vladimir Ionescu - 02 Aug 2020, 12:52
De la sfârșitul stării de alarmă, numărul zilnic de cazuri noi din Spania s-a înmulțit de opt ori foto: Pixabay Externe

Relansarea focarelor de infecție cu coronavirus în mai multe regiuni ale Spaniei amenință să arunce regatul într-o nouă furtună, în ciuda faptului că presiunea pe spitale și numărul de cazuri grave s-au diminuat, relatează El Pais, care notează că, de la sfârșitul stării de alarmă, bilanțul infectărilor s-a înmulțit de opt ori.
 

De la relaxarea principalelor restricții, numărul zilnic de cazuri noi din Spania s-a înmulțit de opt ori


 

Coronavirusul SARS-CoV-2, invizibil, foarte contagios și letal pentru anumite persoane, nu a dispărut niciodată din Spania, scrie publicația. În 20 iunie, când erau relaxate principalele restricții referitoare la mobilitate și activități socio-economice, au fost detectate 334 de cazuri noi de COVID-19. La 40 de zile de la sfârșitul stării de alarmă, între 29 și 30 iulie, au fost depistate 2.789 de îmbolnăviri – adică de opt ori mai multe. Din acest motiv, comunitățile autonome cu cei mai mulți cetățeni infectați impun măsuri de carantină parțială și prohibiții privind viața de noapte, într-o nouă încercare de a controla răspândirea bolii.

Salvador Illa, ministrul spaniol al sănătății, folosește o sintagmă a omologului său italian, Roberto Speranza, pentru a explica situația actuală: „Am lăsat în urmă furtuna, dar încă nu am ajuns într-un port sigur”.

Spania ajungea la 8.000 de cazuri depistate pe zi în furtuna din lunile martie și aprilie, cu toate că atunci capacitatea de testare era limitată și erau detectate mai degrabă doar cazurile cele mai grave. Concret, au ajuns la spital cam jumătate dintre cele 200.000 de persoane diagnosticate cu COVID-19 până în mai.
 

Cum explică specialiștii situația


 

În prezent, Spania are un ritm de circa 300.000 de teste pe săptămână – mai mult de jumătate decât în urmă cu trei luni. Astfel, în ultimele șapte zile, au fost depistate cu infecție cu coronavirus peste 14.000 de persoane, dintre care mai puțin de 10% au fost internate în spital, în condițiile în care peste 60% dintre cazurile noi se referă la pacienți asimptomatici. O asemenea situație era imposibil de descoperit acum trei luni, pentru că majoritatea celor testați manifestau probleme de sănătate specifice contractării virusului. De altfel, un medic primar a explicat că „în primele săptămâni li se cerea oamenilor cu simptome ușoare să se izoleze la ei acasă, dar nu li se făcea testul PCR (cel mai lent, dar cel mai fiabil)”.

În timpul așa-zisei furtuni, spitalele au ajuns să înregistreze până la 950 de decese pe zi (în debutul lunii aprilie). La ora actuală, comunitățile autonome raportează mai puțin de 10 fatalități pe zi, iar ministerul spaniol al sănătății susține că, potrivit metodologiei sale de calcul, Spania nici măcar nu ajunge la 10 morți pe săptămână.

Tot în timpul furtunii, secțiile de terapie intensivă din anumite comunități autonome – în prinicpal, din Madrid și Catalonia – au fost nevoite să își dubleze sau chiar tripleze capacitatea, ajungând să aibă în îngrijire, în același timp, aproape 3.000 de cazuri grave. Astăzi, în aceleași secții se regăsesc doar 250 de persoane infectate cu noul coronavirus. Dacă în cea mai agitată perioadă s-a ajuns la un număr de 30.000 de persoane internate în spitalele Spaniei în același timp, acum abia este atins pragul de 2.000.

A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

Citeşte mai multe despre:   Spania