Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Spania, divizată după plecarea fostului rege Juan Carlos: „Justiția pare că nu e pentru toată lumea” vs. „E o nedreptate ce i se întâmplă”

Spania, divizată după plecarea fostului rege Juan Carlos: „Justiția pare că nu e pentru toată lumea” vs. „E o nedreptate ce i se întâmplă”

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 04 Aug 2020, 20:28
Spania, divizată după plecarea fostului rege Juan Carlos: „Justiția pare că nu e pentru toată lumea” vs. „E o nedreptate ce i se întâmplă” Foto: Hepta - Abaca Press / Dusko Despotovic/ABACA Externe

În plin scandal de corupție și cu imaginea serios șifonată, Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, a anunțat că pleacă din țară, dar vrea să-și păstreze titlul de rege emerit. Presa locală notează că acesta se află deja în Republica Dominicană. Decizia lui a împărțit Spania în două. În vreme ce unii susțin că fostului rege i se face o nedreptate, alții afirmă că Juan Carlos e un laș și că instituția monarhiei nici nu-și mai are rostul în secolul XXI.

 

Juan Carlos a plecat sau a fugit? Spania e divizată

 

Pedro Sanchez, președintele Guvernului spaniol, a insistat că instituțiile nu ar trebui judecate, ci oamenii și a amintit că Juan Carlos a precizat de mai multe ori că se pune la dispoziția Justiției, dacă va fi nevoie, la fel ca orice alt spaniol.

„Tratăm cu respect motivele ce stau în spatele deciziei casei regale, aceea de a se distanța de presupuse comportamente contestabile și condamnabile din partea unui membru al acesteia. Instituțiile nu ar trebui judecate, oamenii ar trebui judecați. În acest caz, Juan Caros a spus clar că e la dispoziția sistemului judiciar dacă va fi nevoie, la fel ca orice alt cetățean spaniol. Cred că răspunsul e potrivit pentru o democrație robustă”, a declarat Sanchez, marți, în cadrul unei conferințe de presă. 

Părerile spaniolilor sunt împărțite.

„E o nedreptate ce i se întâmplă. Nu sunt corecți. Sunt mulți politicieni, multe partide, care au furat de trei ori mai mult”, a spus Santiago Pradas, pensionar din Madrid, citat de Reuters.

În schimb, Raul, un tânăr de 28 de ani tot din Madrid, a afirmat că decizia lui Carlos îi pare „o fugă dezonorantă”.

„Astăzi, Spania e mai liberă, mai democrată și mai puternică mulțumită rolului-cheie jucat de Regele Juan Carlos. Respectăm procedurile judiciare, respectăm și prețuim prezumția de nevinovăție. Facem un apel la unitate în jurul șefului de stat și monarhiei constituționale. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să fim alături de regele Filipe (fiul lui Juan Carlos n.r)”,  a declarat Pablo Montesinos, parlamentar al formațiunii conservatoare Partidul Popular. Dana Budeanu A IZBUCNIT ÎN LACRIMI în direct la TV. ULUITOR, ce s-a întâmplat

Quim Torra, liderul Cataloniei, a subliniat într-o conferință de presă: „Denunț plecarea lui Juan Carlos de Borbon, care a fost tolerată de Guvernul spaniol... Ar trebui să-l facă pe orice democrat să se rușineze. Pune la îndoială angajamentul guvernului și a monarhiei de a-și asuma responsabilitățile”. 

„În numele Parlamentului Catalan, îi cer regelui Felipe VI să abdice și să dea societății spaniole șansa de a ieși din prăpastia aceasta”, a mai spus Torra.

„Cred că în populația spaniolă este puternic răspândit sentimentul că Justiția nu e pentru toată lumea. Faptul că Monarhia însăși sprijină decizia regelui emerit de a pleca din Spania pune instituția într-o postură extrem de delicată. Lasă Monarhia într-o poziție compromisă.  Nimeni din Spania nu poate separa acțiunile regelui Juan Carlos de poziția sa de monarh și, prin urmare, de familia Borbon. În Biblie scrie că tatăl nu va răspunde pentru păcatele fiului, iar fiul nu va plăti pentru păcatele tatălui, iar asta cred că explică bine ce gândesc spaniolii”, a explicat și Irene Montero, Ministru pentru Egalitate.

„Cred că fuge ca un laș. Ar trebui să recunoască ce a făcut și să-și asume asta”, a spus Paz Rodriguez, din Madrid. 

„Cred că poziția Monarhiei era oricum slăbită. Eu nici nu înțeleg rolul Moanrhiei în zilele noastre. Acum sunt alte timpuri. Eu cred că Monarhia n-ar trebui să mai existe”, a spus și Roman Fernandez, tot din Madrid.

„Nu cred că e greșit pentru el să plece, e dreptul lui să o facă dacă asta vrea. Totuși, dacă pleacă pur și simplu ca să scape de această problemă, atunci nu sunt de acord”, a spus și Manuela Fernandez.

 

Implicat într-un scandal de corupție, Juan Carlos a plecat din Spania. A luat cu el și titlul de rege emerit

 

La Vanguardia și ABC susțin că Juan Carlos a plecat duminică din Spania către Portugalia, de unde luni dimineața a luat avionul către Republica Dominicană. El stă acum la o familie bogată, care deține plantații de trestie de zahăr, și intenționează să plece în altă țară.

În iunie, Curtea Supremă a Spaniei a anunţat deschiderea unei anchete asupra fostului rege într-un caz de corupţie. Justiția spaniolă și elvețiană investighează transferurile sale de bani dintre o fundație din Panama și un cont al său din Elveția. Fostul monarh ar fi ascuns, prin aceste legături, 65 de milioane de euro, bani obținuți din partea Arabiei Saudite.

Avocatul lui Carlos a susținut că acesta „va rămâne la dispoziţia procuraturii”. 

Juan Carlos a avut un rol important în tranziţia Spaniei către democraţie, după dictatura lui Francisco Franco. În 2014, el a abdicat în favoarea fiului său, Felipe.
 

Citeşte mai multe despre:   Juan Carlos,   casa regala spaniola,   Spania,   coruptie