Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Starea de urgență sanitară, prelungită în Ungaria până la sfârșitul lunii septembrie

Starea de urgență sanitară, prelungită în Ungaria până la sfârșitul lunii septembrie

Un articol de: Elena Stanciu - 18 Mai 2021, 17:11
Starea de urgență sanitară, prelungită în Ungaria până la sfârșitul lunii septembrie Foto: PIxabay Externe

Ungaria prelungește starea de urgență sanitară până la finalul lunii septembrie. Decizia a fost luată, marți, în Parlamentul de la Budapesta, pe fondul pandemiei de coronavirus, informează agenția EFE. 

Opoziția a crititcat însă măsura adoptată de legislativul ungar, catalogând-o drept inoportună și abuzivă. Asta în condițiile în care, situația epidemiologică în Ungaria s-a îmbunătățit. Reprezentanții opoziției acuză să decizia de prelungire a stării de urgență are legătură cu posibilitatea de a guverna prin decrete în această perioadă.

Prelungurea stării de urgență sanitară a fost însă justificată de Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, în contextul răspândirii noilor tulpini ale coronavirusului, mult mai virulente decât cea cunoscută inițial.

Potrivit celor mai recente date privind evoluția situației epidemiologice, pe teritoriul Ungariei au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, 382 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și 64 de decese în rândul pacienților cu COVID-19. Totul, în contextul în care, în urmă cu o lună, autoritățile raportau zilnic peste 5.000 de noi îmbolnăviri și aproximatov 300 de victime.

De la începutul pandmeiei de coronavirus, în Ungaria au fost înregistrate aproape 800.000 de cazuri de infectare și peste 29.000 de decese.

 

Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   stare de urgenta