Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Statele europene implementează noi restricții, de teama unui al doilea val de infecții. OMS: „COVID-19 ne-a schimbat lumea”

Statele europene implementează noi restricții, de teama unui al doilea val de infecții. OMS: „COVID-19 ne-a schimbat lumea”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 28 Iul 2020, 08:21
Statele europene implementează noi restricții, de teama unui al doilea val de infecții. OMS: „COVID-19 ne-a schimbat lumea” foto: Pixabay Externe

Statele din Europa implementează măsuri, încercând să evite să fie copleștie de un alt val de COVID-19. Pandemia de coronavirus „continuă să accelereze”, iar numărul îmbolnăvirilor confirmate s-a dublat în ultimele șase săptămâni, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății.
 

Statele europene implementează noi restricții, de teama unui al doilea val de infecții. Poziția OMS


 

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a anunțat că aproape 16 milioane de persoane din toată lumea au fost confirmate cu această boală infecțioasă, iar numărul deceselor legate de aceste cazuri a trecut de 640.000.

„COVID-19 ne-a schimbat lumea. A adus oamenii, comunitățile și naționale laolaltă – și le-a despărțit”, le-a spus el reporterilor prezenți luni la Geneva.
 

Care este situația de moment pe continent


 

Numărul cazurilor de infecție cu coronavirus din Marea Britanie a trecut, luni, de 300.000, iar în Germania șeful administrației cancelarului Angela Merkel, Helge Braun, i-a îndemnat pe germani să respecte regulile de distanțare socială, astfel încât nivelul de îmbolnăviri depistate zilnic, care variază în prezent în jurul pragului de 800, să fie adus la sub 500, potrivit Euronews.

Premierul Belgiei a prezentat, luni, un set de măsuri drastice de distanțare socială, prin care se încearcă evitarea unei noi carantine generale, pe fondul unei creșteri a numărului de infecții cu coronavirus.

Sophie Wilmes a anunțat că, începând de miercuri, contactele în afara cercurilor familiale vor fi limitate la aceleași cinci persoane pentru următoarele patru săptămâni. În prezent, locuitorii Belgiei au voie să se vadă cu 15 persoane diferite. Măsura nu este valabilă pentru copiii mai mici de 12 ani.

Prim-ministrul belgian a spus că noile măsuri – care includ și reducerea limitei de participare la evenimente publice în spații închise la 100 de persoane, respectiv la 200 de persoane pentru spații deschise – ar putea fi suficiente, astfel încât să fie evitate alte restricții, iar copiii să poată reveni în masă la școală în septembrie, după vacanța de vară.

Franța și Belgia le recomandă călătorilor să abandoneze planurile de vacanță care implică deplasări în Barcelona și pe plajele sale din apropiere, care au fost prea aglomerate pentru măsuri de distanțare sociale.

Începând din 20 iulie, Franța a dispus ca toți clienții să poarte măști de protecție în magazine și în săli închise. Măsura a fost luată la puțin timp după izbucnirea focarelor de infecție cu coronavirus din Mayenne, regiunea Loire, iar autoritățile au anunțat că o serie de cazuri au apărut și în zona Parisului. Persoanele care nu poartă mască în spații publice închise sunt amendate cu 135 de euro. Dana Budeanu A IZBUCNIT ÎN LACRIMI în direct la TV. ULUITOR, ce s-a întâmplat

Spania se luptă cu noi focare de COVID-19, iar în replică, Marea Britanie a intodus carantina de 14 zile pentru toți cei care vin în arhipelag din Regatul iberic. Catalonia, unde viața de noapte este paralizată de noi restricții, se regăsește într-un moment critic, iar statul în casă este crucial în prevenirea unui al doilea val de îmbolnăviri, a spus Quim Torra, șeful guvernului regional.

„Suntem în fața celor mai decisive 10 zile din această vară”, le-a transmis Torra jurnaliștilor.

Jens Spahn, ministrul german al sănătății, a anunțat că va impune testare pentru cetățenii care se întorc din zone de risc: „Trebuie să împiedicăm călătorii reveniți (n.r. – în țară) să contamineze alte persoane fără să o știe și, astfel, să declanșeze noi lanțuri de infecții”, a spus demnitarul german.

La rândul său, Helge Braun, șeful administrației cancelarului Angela Merkel, a recunoscut că autoritățile sunt „îngrijorate” de creșterea înregistrată de numărul de îmbolnăviri în ultimele zile.

Cum Austria a contabilizat o creștere abruptă a numărului de cazuri confirmate după relaxarea restricțiilor, cancelarul Sebastian Kurz a anunțat, săptămâna trecută, reintroducerea obligației de a purta măști de protecție în magazinele mici, la poștă și la bancă.