Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Statele Unite au anunțat închiderea mai multor consulate și ambasade din motive de securitate

Statele Unite au anunțat închiderea mai multor consulate și ambasade din motive de securitate

Statele Unite au anunțat, joi, că vor închide duminică mai multe consulate și ambasade în întreaga lume din motive de securitate, relatează AFP.

Marie Harf, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a precizat că este vorba despre o măsură ”de precauție”, refuzând să ofere alte detalii.

"Departamentul de Stat a dat ordin mai multor ambasade şi consulate să rămână închise sau să îşi suspende activitatea duminică, pe 4 august”, decizia fiind adoptată ca măsură de "precauţie faţă de angajaţii noştri şi cei care ar putea să viziteze aceste instituţii" americane, a afirmat Harf.

"Este posibil, de asemenea, să fie închise timp de mai multe zile", a avertizat ea.

În urma atacului comis la Consulatul de la Benghazi, în Libia, pe 11 septembrie 2012, în care au fost ucişi ambasadorul american în această ţară şi alţi trei agenţi americani, SUA sunt deosebit de atente la măsurile de securitate în consulate și ambasade.


Citeşte mai multe despre:   Statele Unite
 
 
 
Loading...