Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Statele Unite: Şapte români cercetaţi pentru escrocherii online

Statele Unite: Şapte români cercetaţi pentru escrocherii online

Autorităţile federale din Miami, Statele Unite au pus sub acuzare o reţea criminală formată din şapte români pentru escrocherii online, informează The Miami Herald.

Aceştia postau pe internet anunţuri false în care puneau spre vânzare autoturisme şi diferite obiecte iar apoi cereau cumpărătorilor să vireze banii în conturi bancare deschise cu nume fictive. Conform celor 21 de capete de acuzare, cei şapte se foloseau de acte false pentru a lichida conturile în care le erau virate sumele de bani.

Autorităţile susţin că prejudiciul total se ridică la 300.000 de dolari, una din victimele reţelei declarând că a virat în contul indicat de români 23.500 de dolari în schimbul unui autoturism pe care nu l-a mai primit.

Patru dintre membrii reţelei se află în custodia poliţiei iar ceilalţi trei sunt cercetaţi în stare de libertate. Anterior acestei acţiuni, alte patru persoane au fost inculpate în acest caz.

Citeşte mai multe despre:   Statele Unite,   Miami,   romani
 
 
 
Loading...