Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Statistică oficială în Marea Britanie: Peste 47 de mii de decese

CORONAVIRUS | Statistică oficială în Marea Britanie: Peste 47 de mii de decese

Un articol de: Irina Mina - 26 Mai 2020, 19:59
CORONAVIRUS | Statistică oficială în Marea Britanie: Peste 47 de mii de decese Foto: Hepta - Zuma Press / Lorenzo Carnero Externe

Oficiul pentru Statistică Națională al Marii Britanii a declarant, marți, că 42.173 de persoane suspecte sau confirmate cu noul coronavirus au murit în Anglia și Țara Galilor începând cu 15 mai, bilanțul total ajungând la 47.343. Acesta include date anterioare din Scoția, Irlanda de Nord, precum și decese recente din spitalele din Anglia.

Numărul care se apropie de 50.000 de persoane subliniază statutul Marii Britanii ca una dintre cele mai afectate țări de pandemia care a ucis cel puțin 345.400 din întreaga lume, scrie Reuters.

Guvernul spune că, deși s-ar putea să fi făcut unele greșeli, acesta se confruntă cu cea mai mare criză de sănătate publică de la izbucnirea gripei din 1918 și că s-a asigurat că serviciul de sănătate nu a fost copleșit.Traian Băsescu A ANUNȚAT când se va decreta STARE DE URGENȚĂ, ÎN ROMÂNIA

Spre deosebire de numărul zilnic de decese publicat de guvern, cifrele de marți includ cazuri suspecte și cazuri confirmate de COVID-19, boala respiratorie cauzată de noul coronavirus.

Dar chiar și aceste cifre subestimează adevăratul număr de decese.

 

Boris Johnson a anunțat redeschiderea graduală a școlilor din Marea Britanie

 

Recent, premierul britanic Boris Johnson a anunțat că, din 1 iunie, școlile din Marea Britanie vor începe să se redeschidă.

Această decizie vine după săptămâni întregi de negocieri și discuții între guvernanți și liderii de sindicate pe tema condițiilor în care se pot redeschide sălile de clasă, fără ca numărul de infectări cu coronavirus să crească dramatic.

„Educația copiilor este crucială pentru bunăstarea lor, pentru viitorul lor și pentru echitatea socială. Urmând parcursul multor altor state, vrem să începem să redeschidem clasele pentru copii, dar de o manieră pe cât de sigură se poate. Am zis să începem cu elevii claselor mai mici. Astăzi vă pot anunța că intenția noastră este să mergem mai departe cu acest plan chiar de la 1 iunie. Vrem ca apoi, din 15 iunie, în licee să existe un soi de predare față în față în clasele a X-a și a XII-a, ca elevii să se poată pregăti de examenele de anul viitor”, a afirmat Boris Johnson.

 

Marea Britanie: Carantină instituționalizată pentru toate persoanele care intră în țară din 8 iunie

 

Regatul Unit intenționează să impună o nouă măsură pentru a opri răspândirea coronavirusului.

Mai precis, începând cu data de 8 iunie, oamenii care sosesc în țară vor trebui să petreacă 14 zile în carantină, potrivit unei declarații făcute de ministrul de Interne, Pinti Patel.

Cu toate acestea, măsura a atras numeroase critici, în special din partea companiilor aeriene care consideră că acesta nu este un mod de a redeschide economia.

Toți cei care vor sosi din afară, inclusiv cetățenii britanici, vor trebui să se autoizoleze timp de 14 de zile și să ofere detalii cu privire la locul în care vor rămâne în cadrul planurilor, care au fost criticate atât de companiile aeriene, de grupurile de afaceri, cât și de politicieni.

Mai mult, cei care nu respectă carantina în Anglia ar putea fi amendați cu 1,000 de lire (5.403 lei), iar controalele la fața locului ar fi efectuate de funcționari din domeniul sănătății și de la frontieră.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   Marea Britanie,   Covid-19