Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe SUA aşteaptă aplicarea imediată a acordului privind Ucraina, în caz contrar avertizează cu sancţiuni

SUA aşteaptă aplicarea imediată a acordului privind Ucraina, în caz contrar avertizează cu sancţiuni

Un articol de: - 17 Apr 2014, 20:48
Foto: msnbc.com Externe

Statele Unite cer aplicarea imediată a acordului de la Geneva, îndemnând Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate.

SUA avertizează Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza.

"Am stabilit luarea unor măsuri pentru detensionarea situaţiei, prin iniţierea unui dialog naţional", a declarat secretarul de Stat american, John Kerry, citat de CNN.

Kerry a precizat că Administraţia proeuropeană de la Kiev menţine oferta de amnistiere a membrilor grupurilor proruse care părăsesc instituţiile pe care le ocupă în estul Ucrainei.

"Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar aşteptăm acţiuni", a spus Kerry, precizând că vor fi trimişi observatori internaţionali pentru a verifica dacă miliţiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele.

"Dacă măsurile stabilite nu vor fi aplicate, nu vom avea altă opţiune decât impunerea unor costuri suplimentare Rusiei", a avertizat Kerry.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina nu au abandonat Crimeea, regiune anexată de Rusia, mai afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva. "Nu am abandonat Crimeea", a spus John Kerry la finalul reuniunii de la Geneva.

Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"S-a ajuns la un acord pe etape pentru detensionarea crizei din Ucraina. Am stabilit dezarmarea grupurilor ilegale", a spus Lavrov, citat de AFP.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Ucraina,   sanctiuni,   Rusia,   putin
 
Loading...