?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe SUA comemorează 11 ani de la atentatele de la World Trade Center din New York: Americanii aduc un omagiu celor 2.753 de victime

SUA comemorează 11 ani de la atentatele de la World Trade Center din New York: Americanii aduc un omagiu celor 2.753 de victime

Statele Unite comemorează 11 ani de la atentatele care au avut loc la World Trade Center din New York. Americanii aduc un omagiu victimelor şi salvatorilor, iar la ceremonii va participa şi preşedintele Barack Obama. Ca şi anul trecut, vor fi citite numele celor 2.753 de victime care au pierit în urma atacului asupra turnurilor gemene de la New York şi de la Pentagon.

Mii de americani sunt aşteptaţi la Ground Zero pentru a-şi aduce omagiul. După 11 ani, familiile victimelor consideră acest loc unul sacru, dar marele public este mai înclinat să întoarcă pagina.

La locul memorialului, deschis anul trecut pentru a marca poziţia exactă unde se aflau turnurile gemene, poliţia, agenţi de securitate şi ghizi voluntari veghează la respectarea strictă a regulilor de bună purtare.

Acum, întrebarea care frământă responsabilii americani este alta. Este America de după 11 septembrie 2001 capabilă să răspundă traumelor provocate de terorism? Din păcate, scrie cotidianul „The New York Times",  până de curând, în SUA  a existat o prea mică preocupare faţă de conceptul de „rezilienţă", termen preluat din psihologie şi care înseamnă capacitatea individului de a face faţă traumelor, schimbărilor majore.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au fost comise de 19 membri ai reţelei al-Qaida, care au deturnat patru avioane comerciale şi au lovit, la intervale de câteva minute, turnurile gemene World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului.

La ora locală 08:46, primul avion a lovit turnul de nord al World Trade Center. Aparatul, un Boeing 767 al companiei American Airlines, avea 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti.

SUA comemorează atentatele din 11 septembrie 2001
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Statele Unite,   teroristi,   atentate
 
 
 
Loading...