Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Trump a decis să anuleze toate zborurile spre Italia şi Coreea de Sud (VIDEO)

CORONAVIRUS | Trump a decis să anuleze toate zborurile spre Italia şi Coreea de Sud (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 27 Feb 2020, 12:03
Foto: Facebook / Donald Trump Externe

Preşedintele american Donald Trump a decis să anuleze toate zborurile spre Italia şi Coreea de Sud. Anunţul vine după ce, iniţial, liderul de la Casa Albă s-a arătat excesiv de optimist şi a minimalizat pericolul epidemiei reprezentat de noul coronavirus. Asta chiar şi după ce autorităţile medicale americane care au avertizat asupra pericolului apariţiei unei pandemii şi au anunţat apariţia unui caz de contaminare pe care nu şi-l pot explica, informează B1 TV.

Preşedintele Donald Trump vrea să interzică zborurile spre Italia şi Coreea de Sud, ţări în care s-au înregistrat deja peste 1600 de cazuri de infectare cu coronavirus. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Mai mult, administraţia de la Washington a interzis deja aterizarea curselor aeriene venite din China pe aeroporturile americane. 

Măsura vine după ce, iniţial, preşedintele a manifestat un optimism excesiv şi a minimalizat pericolul reprezentat de coronavirus, declarând că autorităţile au situaţia sub control: „Este normal să vă puneţi întrebări despre epidemia de coronavirus care este sub control în ţara noastră. Avem foarte puţin oameni care s-au contaminat, iar cei care s-au contaminat se simt mai bine, toţi sunt mai bine”

Declaraţia sa a venit după ce Centrul pentru Controlul Bolilor a anunţat un caz de infectare cu coronavirus pe care experţii medicali nu şi-l pot explica. 

Este vorba de un bărbat din districtul Solana, statul California, care nu a călătorit în zone afectate de epidemie şi nici nu a intrat în contact cu persoane infectate. 

În Statele Unite au fost confirmate 60 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, iar autorităţile medicale americane se aşteaptă că numărul cazurilor să crească. 

Preşedintele Donald Trump l-a desemnat pe vicepreşedintele Mike Pence să coordoneze lupta împotriva noului coronavirus în Statele Unite. 
 

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   SUA