Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe SUA: Peste 350 de victime din cauza tornadelor și furtunilor

SUA: Peste 350 de victime din cauza tornadelor și furtunilor

Peste 350 de persoane și-au pierdut viața în urma tornadelor și furtunilor care au lovit sudul Statelor Unite în ultimele zile, potrivit unui nou bilanț, informează AFP.

Numai în statul Alabama, situat în partea de sud, furtunile de miercuri au provocat moartea a 254 de persoane. Mai mult, 1.730 de persoane au fost spitalizate sau rănite şi opt persoane au fost declarate dispărute.

În Tuscaloosa, oraş cu 90.000 de locuitori, furtunile au distruse cartiere întregi.

Pagubele ar putea să ajungă la două-cinci miliarde de dolari pentru asiguratori, potrivit primelor estimări realizate de compania Eqecat.

Preşedintele american Barack Obama a mers vineri în Alabama pentru a se întâlni cu locuitorii şi a constata pagubele. Acesta a declarat că "nu a văzut niciodată o asemenea distrugere".

Tornadele lovesc din nou statul Alabama

Citeşte mai multe despre:   furtuni,   tornada,   SUA,   Statele Unite,   victime,   morti,   Barack Obama
 
 
 
Loading...