Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe SUA și Marea Britanie au atras atenția că Juncker joacă de partea Rusiei, dar luxemburghezul tot a fost ales la șefia C.E., cu sprijinul consistent al Germaniei

SUA și Marea Britanie au atras atenția că Juncker joacă de partea Rusiei, dar luxemburghezul tot a fost ales la șefia C.E., cu sprijinul consistent al Germaniei

Un articol de: - 14 Oct 2015, 22:00
Foto: bloggers4ukip.org.uk Externe

Londra și Washingtonul au lansat avertismente în legătură cu Jean Claude Juncker, atunci când acesta încă nu era președintele Comisiei Europene, referitor la relația sa apropiată de Rusia, dar Europa nu a ascultat. Luxemburghezul a fost ales șeful instituției europene cu un sprijin consistent din partea Germaniei, se arată într-un material prezentat în emisiunea Ultimul Cuvânt, de pe B1 TV, moderată de Sabin Orcan și Cătălin Striblea.

În vara anului 2014, premierul Marii Britanii, David Cameron avertiza statele europene că fac o uriașă greșeală, dacă acceptă numirea lui Jean-Claude Juncker în funcția de președinte al Comisiei Europene.

,,Numirea lui Jean-Claude Juncker, care "nu a fost ales de nimeni", la preşedinţia Comisiei Europene ar fi un "nonsens" care ar afecta "legitimitatea democratică a UE. Le-am transmis liderilor europeni că ar putea regreta toată viaţa această nominalizare. Juncker este "persoana greşită" pentru funcţia de preşedinte al CE”, a spus atunci liderul britanic.

Averismentul lui Cameron adresat mai multor publicaţii europene a fost însă inutil, pentru că Juncker a fost ales cu 26 de voturi la 2, având consistentul sprijin al Germaniei. Cameron nu a lansat acest avertisment întâmplător. El îl consideră pe politicianul luxemburghez un federalist, exponent al unui sistem învechit și un om care se opune reformelor europene.

Mai important, Juncker a condus Luxemburgul vreme de 19 ani și în toată această perioadă, micul stat a devenit un paradis fiscal european. Companii din întreaga lume au venit aici, datorită sistemului de taxe care le permite să nu mai plătească practic impozite. State din întreaga lume au fost afectate de afacerile pe care mari corporații din întreaga lume le fac aici. Unul dintre marii beneficiari ai sistemului a fost chiar Rusia. Marile companii rusești și-au mutat sediul aici și apoi au întors banii în Rusia.

Luxemburg a devenit astfel cel de-al patrulea mare investitor în Rusia, la un moment fiind chiar primul. În fapt, era vorba de bani rusești , spălați în Ducat.

Și americanii au atras atenția că Juncker joacă de partea Rusiei. Într-o telegramă wikileaks, trimisă de diplomații americani în 2007, se vorbește despre relația de prietenie dintre Juncker și Putin. La acea dată, Putin l-a vizitat după un summit dificil Rusia-Uniunea Europeană. Întâlnirea dintre cei doi a durat cu două ore mai mult decât era programat. Iar diplomații americani notează.

 "Nu este nicio mirare că Putin s-a întâlnit cu Juncker, la cum au mers lucrurile la summit. Nu este niciun secret că Juncker are o mare simpatie față de Putin și că cei doi își spun pe numele mic. Este din ce în ce mai clar că Juncker își propune să fie mediatorul relației dintre Rusia și Uniunea Europeană".


Citeşte mai multe despre:   Juncker,   Rusia,   putin,   Uniunea Europeana,   Comisia Europeana,   Londra,   SUA,   Marea Britanie,   Luxemburg,   afaceri