The Economist: Refuzul lui Severin de a demisiona, tipic pentru politica românească
Încăpățânarea lui Adrian Severin exprimată prin refuzul de a demisiona din Parlamentul European este tipică pentru politica românească, susține The Economist.
Prestigioasa publicație scrie că demisiile în baza acuzațiilor de corupție sunt cazuri inexistente pentru România, în timp ce scandalurile cauzate de mită sunt atât de dese încât presa internațională refuză de multe ori să le mai dezbată.
Deși Severin a fost huiduit public în Parlamentul European, a refuzat să își înainteze demisia în mod onorabil. Acesta ocupă poziția de europarlamentar din 2007, de la aderarea României la Uniunea Europeană.
Adrian Severin este implicat într-un caz de corupție la Bruxelles după ce a fost filmat cerând șpagă pentru a face lobby. Alți doi europarlamentari implicați în acest, un austriac și un sloven, si-au înaintat demisiile.