Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Top 5 "greşeli" ştiinţifice benefice: Penicilina şi Viagra, printre cele mai mari descoperiri

Top 5 "greşeli" ştiinţifice benefice: Penicilina şi Viagra, printre cele mai mari descoperiri

Oamenii de ştiinţă din întreaga lume reuşesc să ne uimească aproape zilnic cu fel de fel de studii şi inovaţii, care, chiar dacă nu realizăm pe moment, ne pot schimba definitiv stilul de viaţă. O parte dintre ele - ce-i drept, destul de multe - nu reuşesc, însă, decât să ofere o mulţime de răspunsuri la întrebări încă neformulate.

La capitolul descoperiri ştiinţifice, multe dintre ele au fost făcute din pură întâmplare. Dacă aceste “greşeli” nu ar fi fost făcute, însă, multe tratamente folosite astăzi de oameni la nivel mondial nu ar exista. 

Razele X şi Viagra sunt doar două dintre "minunile" lumii moderne apărute accidental. Faimoasa "pilulă albastră", spre exemplu, care a ajutat milioane de bărbaţi să îşi recapete viaţa sexuală, a avut iniţial un cu totul alt scop. Mai exact, rolul ei a fost acela de medicament cardiac.

Iată cele mai mari cinci descoperiri ştiinţifice întâmplatoare:

1. Razele X

Fizicianul german, Wilhelm Roentgen, a descoperit razele X în timp ce experimenta cu fascicule de electroni cunoscute acum pentru uzul în industria produselor electronice.

Acesta a descoperit că o parte a luminii emanate de fasciculi poate trece prin lemn şi chiar prin mâna sa. Roentgen a realizat primele scanări ale sistemului osos cu ajutorul razelor X folosind mâna soţiei sale.

Fizicianul a primit premiul Nobel în 1901 pentru această descoperire.

2. Penicilina

Neasteptata descoperire a penicilinei de către Alexander Fleming este poate una dintre cele mai faimoase.

Acesta a observat mucegai crescând într-una din eprubetele sale şi dupa o inspecţie amanunţita, Fleming a realizat ca zona afectată de mucegai nu prezenta nici o bacterie.

După mai multe teste, cercetătorul a concluzionat că penicilina poate fi folosită pentru lupta împotriva bacteriilor, acesta fiind folosită şi în ziua de azi.

 3. Vaccinul împotriva variolei

Variola a ucis mai multe persoane decât orice alte boli contagioase împreună conform Institului American de Sanatate.

Descoperirea a fost făcută de cercetatorul britanic, Edward Jenner, care a auzit o laptăreasă afirmând că nici o persoană care a suferit de o boală comună vacilor nu a contractat variola.

Jenner a experimentat cu această informaţie, infectând un copil de 8 ani cu această boală şi expunându-l variolei. Datorită vaccinului dezvoltat de Jenner, variola a fost aproape eradicată.

 4. Viagra

O descoperire relativ recentă o reprezintă Viagra, a cărei substanţa activă s-a descoperit că poate trata în mod eficient disfuncţiile erectile în ciuda faptului că era destinată a fi un medicament cardiac.

În timpul fazelor de testare, cercetătorii de la Pfizer au descoperit că substanţa nu este eficientă în tratarea problemelor cardiace însa au continuat să studieze unul dintre efectele neaşteptate ale medicamentului.

În 1998 “The US Food and Drug Administration” a aprobat Viagra drept primul tratament oral pentru barbaţii cu disfuncţii erectile

5. Coumadin

Istoria anticoagulantului Coumadin a început odată ce mai mulţi fermieri au observat că vacile care mancau un anume tip de trifoi mureau la scurt timp.

După mai mulţi ani s-a descoperit că o anume subsţanta din plantă previne coagularea sângelui astfel cauzând vacilor hemoragii puternice.

Cercetătorii au realizat mai târziu că folosită în anumite doze substanţa poate fi benefică pentru acele persoane ce riscă să moară din cauza coagulării excesive a sângelui iar în 1952 a fost pentru prima dată introdus drept un medicament anticoagulant destinat oamenilor

Citeşte mai multe despre:   vaccin
 
 
 
Loading...