Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Tragedie în Columbia. O navă cu turiști s-a scufundat (VIDEO)

Tragedie în Columbia. O navă cu turiști s-a scufundat (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 26 Iun 2017, 09:40
Tragedie în Columbia. O navă cu turiști s-a scufundat (VIDEO) Externe

Tragedie în Columbia. Cel puţin nouă oameni şi-au pierdut viaţa şi 28 au fost daţi dispăruţi după ce o barcă cu aproximativ 170 de pasageri la bord, dintre care majoritatea turişti, s-a scufundat pe un lac din Guatape, din apropiere de Medellin, informează B1 TV.  

Într-o înregistrare video realizată de turişti aflaţi pe malul lacului se poate observa cum vasul începe să se clatine, după care se scufundă rapid. La scurt timp, zeci de alte ambarcaţiuni şi jet ski-uri se apropie în încercarea de a salva câţi mai mulţi dintre pasageri. 

Toate bărcile de pe lac s-au îndreptat cu rapiditate spre ambarcaţiune şi o parte dintre cei aduşi la mal păreau răniţi destul de grav. Din disperare, oamenii s-au urcat unul peste altul în încercarea de a scăpa de la bordul navei, astfel că au fost mulţi răniţi.

Tragedie în Columbia. O navă cu turiști s-a scufundat

Căpitanul navei a spus că naufragiul s-a petrecut în doar câteva minute, într-un moment în care vasul se afla aproape de port şi foarte aproape de mal. Acesta a spus că nu ştie dacă ambarcaţiunea pe care o conducea s-a scufundat ca urmare a unei probleme mecanice, electrice sau de supraaglomerare. 

O femeie care a supraviețuit naufragiului a povestit că cele două punți inferioare erau suprapopulate și că la bord se aflau mulți copii. Lacul el Penol din Guatape este o zonă turistică foarte vizitată, îndeosebi în sfârşiturile de săptămână, adesea fiind o destinaţie de relaxare aleasă de locuitorii din oraşul Medellin aflat la doar câteva zeci de kilometri.

Citeşte mai multe despre:   Columbia,   naufragiu,   turisti