Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe TRAGEDIE în Tanzania! Cel puțin 29 de copii, doi profesori și un șofer și-au pierdut viața într-un accident

TRAGEDIE în Tanzania! Cel puțin 29 de copii, doi profesori și un șofer și-au pierdut viața într-un accident

Un articol de: - 06 Mai 2017, 19:30
foto: Xinhua Externe

Cel puțin 29 de copii și-au pierdut viața în urma unui accident rutier în Tanzania. În urma catastrofei au mai murit doi profesori și șoferul autobuzului școlar în care se aflau aceștia.

"Am pierdut 29 de elevi, doi membri ai personalului nostru și șoferul", a spus directorul școlii Lucky Vincent din Arusha.

Accidentul s-a desfășurat sâmbătă dimineața, când autobuzul a deraiat de pe șosea și a căzut în râul Marera.

Minim 12 băieți și 17 băieți au murit în urma accidentului. Tinerii aveau vârste cuprinse între 12 și 14 ani și erau în drum spre examene.

Președintele John Magufuli a transmis condoleanțe familiilor acestora, potrivit Agerpres.

"Accidentul a distrus visul acestor copii care se pregăteau să servească țara. Este o durere imensă pentru familii și pentru întreaga națiune", a spus John Magufuli prin intermediul unui comunicat.

Citeşte mai multe despre:   accident,   sofer,   autobuz,   tragedie
 
 
 
Loading...