Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Tribunal ONU: Rusia să-i elibereze imediat pe cei 24 de militari ucraineni, precum și să-i înapoieze Ucrainei cele trei nave sechestrate ale flotei sale

Tribunal ONU: Rusia să-i elibereze imediat pe cei 24 de militari ucraineni, precum și să-i înapoieze Ucrainei cele trei nave sechestrate ale flotei sale

Un articol de: Redacția B1.ro - 25 Mai 2019, 17:48
Externe

Tribunalul ONU pentru Dreptul Mării i-a cerut Rusiei să-i elibereze „imediat” pe cei 24 de militari ucraineni, care fuseseră reținuți în strâmtoarea Kerci, în noiembrie 2018, dar și să-i înapoieze Ucrainei cele trei nave sechestrate ale flotei sale, transmit corespondenți ai presei de la Kiev din sala de judecată, potrivit moldova.europalibera.org.

După anunțarea sentinței, Jin-Hyun Paik, președintele tribunalului, a îndemnat „Rusia și Ucraina să se abțină de la acțiuni ce ar putea acutiza disputa lor în legătură cu incidentul din strâmtoarea Kerci”, relatează Interfax preluat de aceeași publicație.

Partea rusă refuzase anterior să participe la audieri, în condițiile în care Moscova nu recunoaște competența tribunalului ONU de la Hamburg în speța privind incidentul din coasta peninsulei anexate Crimeea.

Cei 24 de marinari ucraineni se află în detenție la Moscova, unde are loc procesul împotriva lor, sub acuzația de trecere ilegală a frontierei rusești. Ucraina îi consideră prizonieri de război, iar mai multe state occidentale și organizații internaționale au cerut, în repetate rânduri, eliberarea lor imediată și necondiționată, mai scrie publicația.

Citeşte mai multe despre:   Rusia,   Ucraina
 
 
 
Loading...