Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump, în război cu Twitter. Măsură fără precedent

Donald Trump, în război cu Twitter. Măsură fără precedent

Un articol de: Andi Miron - 27 Mai 2020, 09:02
Donald Trump, în război cu Twitter. Măsură fără precedent foto: Hepta.ro / AdMedia / Andrew Harrer Externe

Guvernele lumii, cetățenii, rețelele sociale, toți condamnă cu fermitate fenomenul „fake news”. Și totuși, știrie false continuă să se propage și să păcălească sute de milioane de oameni, în special în timpul pandemiei de coronavirus. Donald Trump este unul dintre liderii lumii, în rol de acuzat, dar și de acuzator. 

De data aceasta, Donald Trump este considerat sursă de informații false de către Twitter, rețea socială prin intermediul căreia președintele american, respectiv om de afaceri, interacționează din anul 2009.  Mai precis, este vorba despre o inițiativă care se aplică în premieră. Până acum, proprietarii americani nu au avut curajul să se pronunțe cu privire la informațiile transmise de președinte. 

 KAUFLAND / LIDL / CARREFOUR / PROFI / MEGA IMAGE / AUCHAN. ANUNŢUL CE AFECTEAZĂ TOŢI CLIENŢII DIN ROMANIA

Măsură fără precedent pentru Twitter

 

La începutul acestei luni, Twitter a început să folosească eticheta „potențial înșelător”. Două postări ale lui Donald Trump au fost marcate astfel, informează BBC. În aceste „tweeturi”, președintele american susține că votul prin corespondență, în special cel care va fi implementat în California, va fi substanțial fraudat. Mai exact, Trump susține că vor fi sparte cutiile poștale, iar buletinele vor fi înlocuite cu unele printate ilegal. 

De asemenea, în cele două postări, Donald Trump atașează un link care conduce utilizatorul pe o pagină în care este prezentat riscul ridicat de fraudă al votului prin corespondență. 

 

Inițiativa Twitter, condamnată de Donald Trump

 

Reacția taberei „Trump” nu a întârziat să apară. Președintele american a intrat în război cu platforma al cărei sediu se află în San Francisco, California. Susținătorii lui Donald Trump, în frunte cu Brad Parscale, șef de campanie, contestă decizia Twitter. Staff-ul lui Trump acuză Twitter că face front comun cu platformele de verificare care aparțin trusturilor de presă care fabrică știri false. 

De asemenea, printr-o serie de postări, Donald Trump acuză Twitter că este folosit ca instrument de denigrare în campania electorală și că cenzurează libera exprimare. 

 

Măsurile Twitter, încurajate cu tabăra „anti-Trump”

 

Totodată, tabăra „anti-Trump” e de părere că rețelele sociale ar trebui să se implice mult mai mult în evaluarea informațiilor distribuite de utilizatori în online. Criticii președintelui american fac referire în special la postările lui Trump cu privire la COVID-19. 

 

Donald Trump continuă războiul cu Organizația Mondială a Sănătății

 

Jens Spahn, ministrul german al sănătății, a afirmat că Donald Trump, președintele SUA, „are dreptate” atunci când vorbește despre nevoia de reformare a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Demnitarul de la Berlin a subliniat că organismul este prea dependent de anumite state membre și că are nevoie de o schimbare de paradigmă, arată un interviu oferit pentru Financial Times.

Jens Spahn susține că OMS este susceptibilă la „influența excercitată de membri individuali” și că „trebuie să devină mai puțin dependentă de (n.r. – acele) țări”. „Dar este un lucru total diferit să spui că nu mai avem nevoie de OMS”, adaugă el.

„În timpul unei crize, când stingi incendii, nu poți vorbi despre reformarea pompierilor. În primul rând, trebuie să rezolvăm criza, și abia apoi să vorbim despre OMS”.

 

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   SUA,   Twitter,   fake news