Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Trump laudă tabăra pro-Brexit şi recomandă Marii Britanii să iasă din Uniunea Europeană fără acord

Trump laudă tabăra pro-Brexit şi recomandă Marii Britanii să iasă din Uniunea Europeană fără acord

Un articol de: Ionescu Tudor - 02 Iun 2019, 17:46
Sursă foto: Facebook / Donald Trump Externe

Negocierile Marii Britanii cu Uniunea Europeană pe tema unui acord de Brexit i-a oferit acesteia din urmă "toate cărţile", relatează BBC, care citează o serie de declaraţii ale preşedintelui Donald Trump pentru publicaţia The Sunday Times.

În plus, Donald Trump a precizat că liderul "Partidului Brexit", Nigel Farage, ar trebui inclus în negocierile cu Uniunea Europeană şi că "ar avea multe de oferit".

"Gândiţi-vă cât de bine le-ar fi dacă ar face asta (să-l includă pe Farage în negocieri - n.r.)", a declarat Trump în cadrul interviului.

"Am ajuns să-l cunosc atunci când i-a plăcut campania mea (cea prezidenţială, din 2016 - n.r.) şi chiar a venit la un discurs de-al meu şi l-am întâlnit. Cred că este o persoană minunată. O persoană cu adevărat minunată", a spus Trump despre Nigel Farange, un personaj politic suspectat în trecut inclusiv de legături cu Rusia.

El a indicat şi faptul că, în situaţia în care Marea Britanie nu va obţine ce vrea, ar trebui pur şi simplu să plece de la masa negocierilor.

"Dacă nu obţii înţelegerea pe care o vrei, dacă nu obţii o înţelegere corectă, atunci pleci", a declarat preşedintele american.

Referindu-se la nota de plată pe care Marea Britanie ar trebui să o plătească în compensaţie pentru Brexit, Donald Trump a precizat că dacă ar fi pus în situaţia în care să decidă cu privire la aşa ceva: "Nu aş plăti 50 de miliarde de dolari . Aşa sunt eu - este o cifră imensă".

Declaraţiile lui Donald Trump au fost făcute cu doar două zile înainte de o vizită oficială pe care o va face în Regatul Unit. Aceasta a fost deja criticată de unii lideri politici britanici, precum primarul Londrei Sadiq Khan sau liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn.

Foto: Nigel Farage, liderul "Partidului Brexit", unul dintre cei mai vocali susţinători ai Brexitului, inclusiv al unuia fără acord (sursă foto: Facebook / Nigel Farage)

Cronologia deciziilor importante de anul acesta legate de Brexit

  • 26 mai - "Partidul Brexit" (o formațiune anti-europeană) a câștigat alegerile europarlamentare din 2019
  • 24 mai - Theresa May îşi dă emisia din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii
  • 10 aprilie - Uniunea Europeană amână Brexitul până la data de 31 octombrie 2019;
  • 5 aprilie - Theresa May solicită Uniunii Europene o amânare a Brexitului până pe 30 iunie 2019;
  • 3 aprilie - Parlamentul britanic o obligă pe Theresa May să asigure un Brexit "ordonat" (adică cu acord) sau să obţină o nouă amânare a Brexitului, în situaţia în care tot Parlamentul britanic va respinge şi următorul acord de Brexit;
  • 1 aprilie - Parlamentul britanic dă voturi indicative negative cu privire la un referendum pe acord, a unei prelungiri a perioadei de negocieri și a rămânerii în structurile comunitare;
  • 29 martie - Parlamentul britanic respinge, pentru a treia oara, acordul de Brexit;
  • 21 martie - Uniunea Europeană respinge propunerea Marii Britanii de amânare a Brexitului pana pe 30 iunie, stabilind ziua de 12 aprilie ca dată limită, cu posibilitatea extinderii perioadei până pe 22 mai în situația în care va exista un acord;
  • 20 martie - Premierul Theresa May solicită o prelungire a perioadei de Brexit până oe 30 iunie;
  • 14 martie - Parlamentul britanic respinge ideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • 14 martie - Parlamentul britanic aprobă ideea amânării Brexitului;
  • 13 martie - Parlamentul britanic se pronunţă împotriva unui Brexit fără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • 12 martie - Parlamentul britanic respinge şi al doilea acord de Brexit;
  • 14 februarie - Parlamentul britanic respinge primul acord de Brexit.
Citeşte mai multe despre:   Brexit