Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Trump transmite „salutări călduroase” musulmanilor la încheierea Ramadanului

Trump transmite „salutări călduroase” musulmanilor la încheierea Ramadanului

Un articol de: - 25 Iun 2017, 15:40
Trump transmite „salutări călduroase” musulmanilor la încheierea Ramadanului Trump: Amos News Externe

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump a transmis „salutări călduroase” cetățenilor musulmani care au aniversat sâmbătă Eid al-Fitr, ce marchează sfârșitul Ramadanului, ținând cont că administrația Președintelui american este criticată pentru intenția de a se distanța de orice sărbătorire a acestui moment, potrivit digi24.ro

„În numele poporului american, Melania și cu mine le transmitem salutările noastre sincere musulmanilor care celebrează Eid al-Fitr”, a precizat Trump într-un comunicat. "În timpul acestei sărbători, ne este reamintită importanța milei, compasiunii și bunătății", a adăugat el.

„Alături de musulmanii din întreaga lume, SUA își reînnoiesc angajamentul de a respecta aceste valori”, a continuat Trump.

La Casa Albă se obișnuia ca această celebră sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului să fie aniversată printr-un dineu sau o recepție, tradiție începură de Președintele Bill Clinton în 1996.

Se pare că Rex Tillerson, secretarul de stat ar fi respins acestă solicitare a serviciilor sale de a organiza un asemenea eveniment anul acesta.

Citeşte mai multe despre:   musulmani