Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Tunisia: Premierul Mohammed Ghannouchi și-a anunțat demisia

Tunisia: Premierul Mohammed Ghannouchi și-a anunțat demisia

Premierul tunisian Mohammed Ghannouchi și-a anunțat duminică demisia, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Capitală, informează bbc.co.uk.


După un lung discurs în care a apărat măsurile luate de el în timpul guvernării fostului preşedinte Tunisian, Zine al-Abidine Ben Ali, Ghannouchi a anunţat, pe postul naţional de televiziune, că va renunţa la funcţia de premier.

“După ce am m-am gândit timp de mai bine de o săptămână, am decis, împreună cu familia mea, să îmi dau demisia. Nu încerc să fug de responsabilităţi. Mai mult, le-am preluat asupra mea din data de 14 ianuarie (când Ben Ali a părăsit ţara)”, a declarat premierul.

“Retragerea mea va fi un lucru bun pentru Tunisia, pentru revoluţie şi pentru viitorul ţării”, a mai adăugat premierul, citat de bbc.co.uk.

Ciocniri violente în capitala Tunisiei


Vineri şi sâmbătă, în capitala ţării au avut loc proteste violente împotriva guvernului, cere cereau demisia premierului Ghannouchi. Ciocnirile dintre forțele de ordine și manifestanți s-au soldat cu moartea a trei persoane.

 

Citeşte mai multe despre:   premier,   Tunisia,   demisie,   proteste,   manifestatii
 
 
 
Loading...