Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Turcia a cerut învăţământ în limba maternă pentru elevii turci din Germania

Turcia a cerut învăţământ în limba maternă pentru elevii turci din Germania

Premierul turc Recep Erdogan a stârnit o serie de controverse în Germania, după ce a declarat săptămâna trecută că elevii turci din această ţară ar trebui să înveţe „în primul rând limba turcă”.

Pentru cea de-a doua oară în acest an, Erdogan a cerut înfiinţarea unei şcoli în limba turcă în Germania, însă oficialităţile din Berlin au respins această propunere.

„În Turcia avem licee germane. De ce nu am avea şi în Germania licee pentru elevii turci”, a declarat primul ministru, citat de Spiegel.de, adăugând că elevii „ar trebui să înveţe germana, dar să înveţe în primul rând limba turcă”.

În opinia premierului, numeroşi etnici turci care trăiesc în Germania au probleme atât cu limba germană, cât şi cu cea turcă, iar învăţământul în limba turcă i-ar putea ajuta pe aceştia "să îşi îmbunătăţească şi germana".

Într-o declaraţie dată anul trecut, ministrul federal pentru Integrare și Imigranți din Germania, Maria Boehmer, a respins acestă opţiune, susținând că elevii turci trebuie să fie capabilă să vorbească ambele limbi, însă “germane trebuie să fie prioritară”.

Această propunere a sporit tensiunile dintre cele două state, provocate de faptul că Germania se opune intrării Turciei în Uniunea Europeană.

Citeşte mai multe despre:   Turcia,   Germania
 
 
 
Loading...