Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe UE, încă un pas pentru impunerea de sancţiuni oficialilor din Minsk / Lukaşenko susține că și-ar putea uni trupele cu cele rusești în cazul unei ameninţări a Occidentului / NATO: Rusia ”să nu se amestece” în Belarus

UE, încă un pas pentru impunerea de sancţiuni oficialilor din Minsk / Lukaşenko susține că și-ar putea uni trupele cu cele rusești în cazul unei ameninţări a Occidentului / NATO: Rusia ”să nu se amestece” în Belarus

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 28 Aug 2020, 18:06
UE, încă un pas pentru impunerea de sancţiuni oficialilor din Minsk / Lukaşenko susține că și-ar putea uni trupele cu cele rusești în cazul unei ameninţări a Occidentului / NATO: Rusia ”să nu se amestece” în Belarus Foto: Hepta - DPA Images / Boris Roessler Externe

Ministrii de Externe ai statelor UE s-au pus de acord cu privire la instituirea de sancţiuni împotriva unor oficiali apropiați ai lui Aleksandr Lukașenko, președintele bielorus. Anterior, Lukaşenko a avertizat că va decide măsuri de retorsiune dacă vor fi impuse sancţiuni împotriva ţării sale. Totodată, el a anunțat că a convenit cu omologul său rus, Vladimir Putin, că ţările lor şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident. În acest context, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a îndemnat Rusia ”să nu se amestece” în Belarus. Această țară este măcinată de o profundă criză politică din 9 august, când autoritățile l-au declarat câșigător al alegerilor prezidențiale pe Aleksandr Lukașenko, la putere încă din 1994. Rezultatul oficial a fost puternic contestat în stradă, protestele fiind reprimate violent de forțele de ordine controlate de Lukașenko. Mai mulți oameni au murit, sute au fost răniți și peste 7.000 arestați. Uniunea Europeană a anunțat că nu recunoaște rezultatul scrutinului și se pregătește de sancțiuni.

 

Miniştrii de Externe din UE au ajuns la un acord pentru instituirea de sancţiuni împotriva unor oficiali din Belarus

 

Josep Borrell, liderul diplomației UE, a anunțat, vineri, că ministrii de Externe din statele membre ale Uniunii au ajuns la un acord politic cu privire la instituirea de sancţiuni împotriva unor oficiali apropiați de președintele bielorus Aleksandr Lukașenko. Borrell a spus că, pentru moment, nu poate indica numărul de persoane ce vor fi sancționate sau identitatea lor deoarece „statele membre încă prezintă nume”, deci lista ar putea crește.

Ce se știe sigur e că sancțiunile vor viza persoane de la „nivel politic înalt” implicate în fraudarea alegerilor din Belarus și în reprimarea violentă a protestelor ce au urmat scrutinului. Oficial, Aleksandr Lukașenko, la putere în Belarus din 1994, a câștigat încă un mandat cu 80% din voturi. Rezultatul comunicat de Comisia Electorală Centrală este, însă, contestat de sondajele independente, observatorii internaționali, numeroase state și de bielorușii care sunt în stradă de atunci. 

„Dacă Lukaşenko sporeşte presiunea asupra opoziţiei şi manifestaţiilor paşnice, va trebui să creştem presiunea asupra lui”, a declarat, la rândul său, Heiko Maas, ministrul german de Externe, citat de agențiile de presă internaționale.

Anterior, Aleksandr Lukaşenko a avertizat că va decide măsuri de retorsiune dacă vor fi impuse sancţiuni împotriva ţării sale.

 

Lukaşenko spune că Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident

 ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

Între timp, Aleksandr Lukaşenko a anunțat că a convenit cu omologul său rus, Vladimir Putin, că ţările lor şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident, a transmis agenția BelTA, citată de Reuters.

El a mai precizat că, deocamdată, niciun soldat rus nu a trecut frontiera în Belarus.

Aleksandr Lukașenko a afirmat și că statele occidentale încearcă să-l înlăture de la putere ca să slăbească, astfel, Rusia. Belarus este doar o trambulină către Rusia, ca întotdeauna”, a insistat el.

Tot vineri, președintele bielorus a ordonat ca jumătate din efectivele armatei să intre în starea de pregătire de luptă, ca reacție la ceea ce el numește amenințările Occidentului.

 

Jens Stoltenberg (NATO) a îndemnat Rusia să nu se amestece în Belarus

 

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a îndemnat Rusia ”să nu se amestece” în Belarus.

”Nimeni, nici Rusia, nu ar trebui să se amestece acolo. Belarusul este un stat suveran şi independent. 

E foarte clar că noi respectăm integritatea teritorială belarusă”, a subliniat Stoltenberg.
 

Citeşte mai multe despre:   Belarus,   Uniunea Europeana,   sanctiuni UE,   NATO,   Rusia,   Vladimir Putin,   Jens Stoltenberg,   Aleksandr Lukasenko