Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un bărbat și o femeie din România, arestați în Elveția: Cei doi sunt acuzați că au condus o rețea de prostituție

Un bărbat și o femeie din România, arestați în Elveția: Cei doi sunt acuzați că au condus o rețea de prostituție

Un articol de: Elena Stanciu - 01 Dec 2020, 16:26
Un bărbat și o femeie din România, arestați în Elveția: Cei doi sunt acuzați că au condus o rețea de prostituție Externe

Doi cetățeni români au fost arestați în Elveția, fiind suspectați că au organizat o rețea de prostituție ilegală, informează swissinfo.ch. Este vorba despre un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 38 de ani, care au fost arestați de autoritățile din cantonul Ticino, la capătul unei investigații care a durat mai multe luni.

 

Doi români, arestați în Elveția, într-o dosar de prostituție

 

”Ministerul Public și Poliția Cantonală anunță că la 25.11.2020, ca parte a unei anchete efectuate pe parcursul mai multor luni, au fost arestați un tânăr de 38 de ani și o tânără de 38 de ani, ambii cetățeni români cu domiciliul în zona Bellinzona. Aceștia sunt bănuiți că au gestionat o grupare de prostituție, în apartamente din unele orașe din Ticino, printr-un sistem de control și exploatare a prostituatelor”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției cantonale.

Potrivit sursei citate, pe lângă colectarea unei părți din veniturile obținute din prostituție, cei doi le cereau prostituatelor sume foarte mari și nejustificate pentru chiria apartamentelor în care locuiau și pentru proceduri privind întocmirea unor permise de ședere.

Arestarea celor doi români a fost încuviințată de o instanță elvețiană.

 

În luna octombrie, Poliția elvețiană a destructurat o grupare de trafic de persoane, în colaborare cu autoritățile române

 

Amintim, în acest context, că la începutul lunii octombrie, o anchetă comună în care au fost implicate autoritățile române și cele elvețiene a dus la arestarea mai multor membri ai unei grupări acuzate de exploatarea tinerelor femei pentru prostituție, notează swissinfo.chMare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică pleacă urgent de acolo. Ce este, de fapt

Rețeaua românească a fost responsabilă de recrutarea tinerelor din România, care erau obligate să se prostitueze în orașul elvețian Lausanne, dar și în alte state europene, ca Italia, Germania și Norvegia. Una dintre ele, o tânără în vârstă de 18 ani, a fost ucisă de un client, în Elveția, în anul 2016.

Patru români au fost arestați, iar pe numele altori cinci suspecți, printre care și presupusul lider al grupării, au fost emise atunci mandate europene de arestare.

Citeşte mai multe despre:   Elvetia