Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un cuplu de germani a fost arestat în Austria, fiind suspectat că intenționa să participe la jihad în Siria

Un cuplu de germani a fost arestat în Austria, fiind suspectat că intenționa să participe la jihad în Siria

Un articol de: - 17 Oct 2014, 09:49
Foto: reuters.com Externe

Poliţia austriacă a arestat, sâmbătă, la cererea unui procuror din Munchen (sudul Germaniei), un cuplu de germani suspectat că intenţiona să plece în Siria pentru a participa la jihad, a anunţat joi poliţia bavareză într-un comunicat, citat de AFP.

Bărbatul, un turco-german de 20 de ani, şi prietena sa, o germanco-irakiană de 33 de ani, au fost arestaţi în gara Rosenbach, în nordul Austriei, şi se află în prezent în detenţie, urmând să fie extrădaţi, potrivit aceleiaşi surse.

"Poliţia îi anchetează din august 2014, la cererea unui procuror din Munchen", fiind suspectaţi de "planificarea unui act subversiv de violenţă de mare amploare". De asemenea, cuplul este suspectat "că a călătorit în august în Siria şi a participat acolo la lupte alături de grupări jihadiste".

În plus, cei doi cetăţeni germani sunt suspectaţi că l-au dus cu ei în Siria pe "fiul lor de opt ani", potrivit poliţiei, care afirmă că micul băiat a fost plasat într-o "instituţie de ajutor social pentru copii din Austria".

Mai devreme în cursul zilei de joi, Parchetul Federal german a anunţat arestarea, la Frankfurt, a unui german, suspectat că este membru al Frontului al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Citeşte mai multe despre:   Austria,   jihadisti,   siria
 
 
 
Loading...