Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un diplomat chinez a spus că, de fapt, Statele Unite a plantat virusul în Wuhan. Beijingul s-a răzgândit şi în privința originii virusului (VIDEO)

Un diplomat chinez a spus că, de fapt, Statele Unite a plantat virusul în Wuhan. Beijingul s-a răzgândit şi în privința originii virusului (VIDEO)

Un articol de: Tudor Ionescu - 13 Mar 2020, 20:42
Un diplomat chinez a spus că, de fapt, Statele Unite a plantat virusul în Wuhan. Beijingul s-a răzgândit şi în privința originii virusului (VIDEO) Sursă foto: Hepta.ro Externe

Armata Statelor Unite ar fi putut să planteze coronavirusul COVID-19 în Wuhan, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, citat de CNN, tot el cerând autorităților de la Washington să fie și "transparente".

Diplomatul chinez îşi bazează afirmaţia pe o înregistrare, de miercuri (11 martie) în care apare directorul Centrului pentru Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite în timp ce este audiat în Congresul Statelor Unite. În înregistrare, directorul CDC precizează că în Statele Unite au existat cazuri de decese care inițial s-a crezut că au rezultat în urma gripei sezoniere, dar care ulterior s-au dovedit a fi cauzate de COVID-19. Oficialul american nu a spus, însă, când persoanele respective muriseră.

Diplomatul chinez a profitat de faptul că şeful CDC nu a precizat data morţii persoanelor respective pentru a-şi promova teoria.

"CDC a fost prinsă cu mâţa-n sac. Când a apărut pacientul-zero în Statele Unite? Câţi oameni s-au infectat? Care sunt numele spitalelor? S-ar putea ca Armata americană să fi adus epidemia în Wuhan. Fiţi transparenţi! Faceţi publice datel! SUA ne datorează o explicaţie", a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez într-o postare de pe Twitter, de vineri.

El își mai bazează acuzele și pe faptul că în octombrie 2019, în Wuhan, au fost prezenţi câteva sute de militari americani, pentru un eveniment sportiv pentru a lua parte la "Military World Games".

Foarte ciudat este ca diplomatul chinez a postat pe Twitter, nu pe Weibo (adică versiunea chineză de Twitter). Acest lucru indică faptul că postarea nu este adresată populaţiei chineze (care oricum nu are acces la Twitter), ci comunităţii internaţionale.

Tot vineri, un alt purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a precizat că există "opinii diferite" în comunitatea internaţională cu privire la originea virusului.

De altfel, afirmaţiile celor diplomaţi chinezi nu pot fi întâmplătoare (astfel de postări sunt controlate de aparatul de stat chinez). Potrivit CNN, o parte a presei chineze ar fi iniţiat o campanie menită să pună sub semnul întrebării originile virusului. În urmă cu câteva zile, de exemplu, în presa chineză apăruse un articol care sugera că virusul ar fi putut fi adus de pe planeta Marte, de NASA, cu ajutorul unui satelit.

Un foarte probabil motiv pentru care Beijingul ar fi interesat să dea vina pe Statele Unite ar fi pentru a ascunde problemele din timpul campaniei anti-COVID-19, mai ales din lunile ianuarie-februarie. 

În plus, Beijingul s-a răzgândit şi în privinţa originii virusului. Dacă în ianuarie, Partidul Comunist Chinez indica drept sursă şerpii dintr-o piaţă de fructe de mare din Wuhan, acum declară ca, de fapt, originile sunt necunoscute.

"Nu a putut fi trasă nicio concluzie cu privire la originea virusului", preciza pe 4 martie acelaşi purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian.

De precizat că încă de la începutul epidemiei-pandemiei au circulat informaţii cu privire la faptul că în Wuhan (zona-zero a virusului) ar exista un laborator secret.

Iar la mijlocul lunii februarie, un articol din The Daily Mirror a confirmat existenţa nu a unui laborator, ci chiar a două - unul dintre ele aflându-se la doar 280 de metri de piaţa de fructe de mare.

 

Postarea de pe Twitter a purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, în care-şi promovează teoria conspiraţionistă

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   COVID-19,   China,   Wuhan