Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un fermier a mutat din greșeală graniţa Belgiei cu Franţa. Primar: „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare!”

Un fermier a mutat din greșeală graniţa Belgiei cu Franţa. Primar: „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare!”

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 04 Mai 2021, 15:54
Un fermier a mutat din greșeală graniţa Belgiei cu Franţa. Primar: „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare!” Foto: Pixabay Externe

Granița dintre Belgia și Franța a fost mutată din greșeală de un fermier belgian care, supărat că o piatră de hotar era în calea tractorului său, a mutat-o în teritoriul vecin. Descoperirea a fost făcută de un pasionat de istorie, care a văzut că piatra care marca graniţa a fost mutată la 2,29 de metri depărtare de locul inițial, notează BBC.

 

Granița dintre Belgia și Franța, modificată din greșeală de un fermier 

 

Fermierul din Belgia a redesenat granița țării sale cu Franța, mutând piatra de hotar ce stătea în calea tractorului său. Iar localnicul pasionat de istorie a găsit-o la puțin peste doi metri depărtare, în timp ce se plimba într-o pădure. Incidentul a stârnit amuzamentul ambelor părți.

„A făcut Belgia mai mare şi Franţa mai mică, nu e o idee bună...”, a declarat David Lavaux, primarul satului Erquelinnes. „M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare! Dar primarul din Bousignies-sur-Roc nu a fost de acord”, a glumit el.

„Ar trebui să putem evita un nou război de graniţă”, a glumit și Aurélie Welonek, primarul localităţii franceze.

Autorităţile belgiene l-au contactat pe fermier pentru a reapune piatra în locul inițial. El ar putea fi acuzat penal dacă nu va face acest lucru. În plus, cazul ar putea fi preluat de Ministerul belgian de Externe, care ar trebui să convoace o comisie inactivă din 1930.

Graniţa dintre Franţa şi Belgia a fost stabilită prin Tratatul de la Kortrijk (1820), semnat la cinci ani după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. Pietrele de hotar au fost menţinute de atunci.
 

Citeşte mai multe despre:   granita mutata,   fermier,   Belgia,   Franța