Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Doi cetăţeni chinezi, acuzaţi de către autorităţile americane că au SPIONAT cu susținerea Beijingului

Doi cetăţeni chinezi, acuzaţi de către autorităţile americane că au SPIONAT cu susținerea Beijingului

Un articol de: Redacția B1.ro - 23 Apr 2019, 22:36
Sursă foto: Pixabay / Gerd Altmann Externe

Un fost inginer şi un om de afaceri, amândoi originari din China, au fost puşi sub acuzare de către Departamentul de Stat american pe motiv că ar fi făcut spionaj economic în favoarea Chinei, şi că ar fi conspirat să fure secrete comerciale ale companiei General Electric Co., relatează Reuters.

Anterior, cei doi mai fuseseră acuzaţi de spionaj, dar nu se stabilise o legătură directă între ei şi guvernul chinez. Acum însă, autorităţile americane au indicat că, în fapt, guvernul de la Beijing le-ar fi acordat celor doi "susţinere financiară şi de altă natură".

Acesta este doar ultimul episod de acest gen, dintr-o serie deja destul de lungă, în care Statele Unite acuză China de furturi sau de tentative de furt tehnologic. Aceasta fiind o strategie frecvent utilizată de Beijing pentru a face rost mai repede de tehnologiile "critice pentru dezvoltarea economiei" incluse în așa-numitul plan "Făcut în China 2025".

Potrivit analiştilor STRATFOR, printre tehnologiile "critice" sunt cele aeriene, civile si militare. Chiar anul trecut, FBI-ul reuşind prinderea unui spion chinez, infiltrat tot într-o companie, a cărui misiune era furtul de tehnologie aviatică.

Tot autorităţile americane au fost şi cele care au indicat că serviciile de informaţii chineze ar urma să-şi intensifice activitatatea de spionaj în Europa, inclusiv în ţări a căror principală grijă sunt operaţiunile serviciilor ruseşti.

De altfel, chiar la inceputul lunii aprilie, compania olandeză ASML a pretins că, în urmă cu câţiva ani, o subsidiară de-a sa din Statele Unite a fost victima spionajului tehnologic chinez, în urma căruia ar fi fost furate "fişiere mari".

 
 
 
Loading...