Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un nou clip inedit cu aterizarea robotului Curiosity pe Marte, publicat de NASA (VIDEO)

Un nou clip inedit cu aterizarea robotului Curiosity pe Marte, publicat de NASA (VIDEO)

Agenția spațială americană (NASA) a publicat recent o înregistrare care surprinde momentul aterizării robotului Curiosity pe Planeta Roșie, potrivit agenției Associated Press, citată de Newser.

Clipul conține înregistrări audio din timpul misiunii, care începe cu scutul termic lansat de la distanță. Robotul este coborât cu ajutorul unor cabluri într-un crater de pe Marte.

„Aterizare confirmată”, este mesajul care se aude pe fundal, urmat de urale de bucurie din partea experților NASA care au participat la misiune.

Robotul Curiosity, un vehicul pe şase roţi care cântăreşte o tonă şi are forma unui automobil compact, a coborât în interiorul unui crater uriaş aflat în apropiere de ecuatorul planetei Marte, pe 6 august, după o călătorie în spaţiu de peste 570 de milioane de kilometri, care a durat opt luni.

Curiosity va petrece pe Planeta Roșie aproximativ doi ani şi va avea misiunea de a determina dacă această planetă a prezentat în trecutul ei condiţii propice pentru apariţia şi întreţinerea vieţii microbiene.


Aterizarea robotului Curiosity pe Marte
Embed:
Citeşte mai multe despre:   NASA