Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un nou vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi lansat în Italia până în toamnă

Un nou vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi lansat în Italia până în toamnă

Un articol de: George Lupu - 28 Ian 2021, 17:19
Un nou vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi lansat în Italia până în toamnă Foto: Hepta - Zuma Press / Pavlo Gonchar Externe

Un nou vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi lansat în Italia până în toamnă. Italia va avea gata un vaccin anti-Covid, produs de compania farmaceutică ReiThera, începând cu luna septembrie, anunță Agenţia Italiană a Medicamentelor (AIFA). Compania ar urma să producă milioane de doze din acest vaccin.

 

Detalii despre vaccinul împotriva COVID-19 care ar putea fi lansat în Italia

 

Președintele Agenţiei Italiene a Medicamentelor , Giorgio Palau, a anunţat într-un interviu televizat că "este posibilă administrarea a câtorva milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de Reithera începând din septembrie", relatează EFE, citată de Agerpres. Potrivit acestuia, la acestea se vor adăuga alte 200 de milioane de doze de vaccin pe care Italia le-a comandat de la alte companii farmaceutice, a căror livrare a fost întârziată.

Pentru ca vaccinul de la Reithera să fie disponibil, a precizat Palau, "avem nevoie de câteva luni în plus pentru că faza 1 de abia a fost încheiată, iar la fazele 2-3 vor participa zeci de mii de persoane.

Din acest motiv, acest vaccin "nu este util în această fază critică, dar cu siguranţă va fi mai târziu", a explicat el. De asemenea, "avem o companie italiană capabilă să realizeze alte aporturi", a precizat Palau. Italia a anunţat marţi că va investi 81 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestui vaccin.

 

Alte trei vaccinuri ar putea fi aprobate la nivelul UE

 

Alte trei vaccinuri împotriva COVID-19 urmează să fie aprobate în curând în UE, a anunțat eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Cercetare din Parlamentul European și totodată responsabil al Parlamentului European în relația cu Agenția Europeană pentru Medicamente.Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

„Alte trei vaccinuri împotriva COVID-19 urmează să fie aprobate curând în UE. Felicitări Agenției Europene a Medicamentului pentru munca depusă pentru avizarea rapidă și sigură a vaccinurilor. În Parlamentul European, a avut loc aseară un schimb de opinii cu director executiv al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke. Ca responsabil al Parlamentului European în relația cu EMA, am felicitat-o pe doamna Cooke pentru modul în care a decurs până acum activitatea pentru aprobarea vaccinurilor împotriva COVID-19. A fost o muncă enormă, sub o presiune fără precedent, pentru că așteptările noastre pentru oprirea pandemiei sunt uriașe. Am asigurat-o pe Emer Cooke că Parlamentul European va continua să ofere EMA tot sprijinul pentru activitatea pe care o desfășoară în beneficiul cetățenilor europeni”, a declarat Cristian Bușoi, potrivit unui comunicat de presă.

Eurodeputatul a precizat că, pe 29 ianuarie, Agenția Europeană a Medicamentului urmează să dea un aviz pozitiv pentru introducerea condiționată pe piața UE a celui de-al treilea vaccin împotrivia noului coronavirus.

„Este vorba despre vaccinul produs de AstraZeneca, pentru care EMA a evaluat datele din studiile de laborator, datele privind calitatea vaccinului: ingredientele sale și modul în care este fabricat și dovezi privind siguranța și eficacitatea dintr-o analiză combinată a datelor clinice intermediare din patru studii clinice”, a explicat Cristian Bușoi.

Conform informațiilor sale, în prima parte a lunii februarie ar urma să fie disponibil în UE și vaccinul produs de Johnson & Johnson, iar la începutul lunii martie ar trebui să fie avizat de către EMA și vaccinul produs de compania germană CureVac.

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   campania de vaccinare