Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un refugiat în vârstă de 110 ani, din Afganistan, a ajuns în Germania, după o călătorie de o lună: Pe drum, bătrânul, surd și orb, a fost purtat în spate de membrii familiei

Un refugiat în vârstă de 110 ani, din Afganistan, a ajuns în Germania, după o călătorie de o lună: Pe drum, bătrânul, surd și orb, a fost purtat în spate de membrii familiei

Un articol de: - 30 Sep 2015, 13:37
Foto: telegraph.co.uk Externe

Un refugiat în vârstă de 110 ani, din Afganistan, a ajuns în Germania cu familia după o călătorie de o lună, informează agenția EFE, citând poliția federală.

Bătrânul este surd și orb și a fost purtat în spate de membrii familiei, pe parcursul drumului, după cum a declarat fiica acestuia pentru poliția federală.

Autoritățile susțin că nupot vefifica dacă femeia a spus adevărul, însă, potrivit interpreților, informațiile furnizate de aceasta sunt credibile.

Familia, formată din nouă persoane, a decis să părăsească Afganistanul după ce talibanii au ucis trei membri.

Citeşte mai multe despre:   familie
 
 
 
Loading...